Solidaritate
| Comentarii |
|
solidaritate, modalitate a obligaţiei în temeiul căreia aceasta rămâne nedivizată prin excepţie de la principiul divizibilităţii obligaţiilor, în sensul că, dacă obligaţia are mai mulţi creditori, fiecare dintre ei este îndrituit să ceară debitorului plata întregii creanţe, iar dacă sunt mai mulţi debitori, fiecare dintre ei este obligat să plătească întreaga datorie. Solidaritatea este activă când obligaţia are mai mulţi creditori şi este pasivă când obligaţia are mai mulţi debitori. Solidaritatea activă izvorăşte din convenţia părţilor; este rar întâlnită şi nu prezintă importanţă practică. Debitorul se poate libera făcând plata integrală oricăruia dintre cocreditorii solidari, atâta timp cât n-a fost acţionat în justiţie de către unul dintre ei. Remiterea de datorie făcută de un cocreditor solidar nu liberează pe debitor decât de partea cuvenită acestuia. Fiecare dintre creditori îi reprezintă pe toţi ceilalţi când săvârşeşte acte de conservare a creanţei. Creditorul care a primit plata întregii datorii este ţinut s-o împartă cu toţi ceilalţi, afară dacă justifică că obligaţia era contractată numai în interesul său. Solidaritatea pasivă poate izvorî direct din lege sau din convenţia părţilor; în acest caz, ea trebuie stipulată expres, neprezumându-se. Solidaritatea pasivă se caracterizează prin existenţa unei pluralităţi de raporturi juridice de obligaţie; drept consecinţă, fiecare dintre codebitorii solidari se poate obliga sub diferite modalităţi: unul pur şi simplu, altul sub termen, altul sub condiţie etc.; fiecare codebitor poate opune creditorului nu numai excepţiile comune, ci şi excepţiile sale personale; creditorul care acţionează numai pe unul dintre codebitorii solidari nu pierde, prin aceasta, dreptul de a-i acţiona distinct pe ceilalţi. De asemenea, solidaritatea pasivă se caracterizează prin existenţa unei prezumţii de mandat tacit reciproc de reprezentare între codebitorii solidari; aşa fiind, de orice act săvârşit de unul dintre codebitori în vederea stingerii sau micşorării obligaţiei profită deopotrivă toţi codebitorii solidari. Codebitorul solidar care a plătit creditorului întreaga datorie poate cere fiecăruia dintre ceilalţi codebitori, restituirea părţii de datorie care îi revine; codebitorul plătitor nu poate însă pretinde de la fiecare decât partea sa, solidaritatea pasivă neacţionând şi în raporturile dintre codebitori. Dacă unul dintre codebitori este insolvabil, partea sa din datorie se împarte în mod proporţional între toţi ceilalţi codebitori solidari, inclusiv cel care a plătit integral creditorului. Solidaritatea pasivă încetează prin plată, prin moartea debitorului sau prin remiterea de solidaritate.
solidaritatea, atât sub aspect activ, cât şi sub aspect pasiv, se aplică ideea de mandat reciproc de reprezentare, dar numai pentru actele favorabile (actele de conservare a creanţei, respectiv de stingere sau reducere a obligaţiei). Actele nefavorabile (actele de dispoziţie) sunt inopozabile.
Astfel, creditorul solidar are legitimare procesuală activă în acţiunea personală prin care pretinde în întregime creanţa al cărei titular este împreună cu alţii, după cum debitorul solidar are, la rândul său, calitatea de a figura singur ca pârât, într-un asemenea proces.
Potrivit art. 1436 NCC, cu titlul marginal „Reprezentarea reciprocă a creditorilor”, creditorii solidari sunt prezumaţi a-şi fi încredinţat reciproc puterea de a acţiona pentru gestionarea şi satisfacerea interesului lor comun. Hotărârea judecătorească obţinută de unul dintre creditori împotriva debitorului comun profită şi celorlalţi creditori.
în schimb, orice acte prin care unul dintre creditorii solidari ar consimţi la reducerea ori înlăturarea drepturilor, accesoriilor sau beneficiilor ere-anţei ori ar prejudicia în orice alt mod interesele celorlalţi creditori sunt inopozabile acestora din urmă, iar hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea debitorului comun nu poate fi invocată şi împotriva creditorilor care nu au fost parte în proces.
Referitor la efectele hotărârii judecătoreşti faţă de codebitorii solidari, noul cod civil stabileşte următoarele reguli:
- hotărârea judecătorească pronunţată împotriva unuia dintre codebitorii solidari nu are autoritate de lucru judecat faţă de ceilalţi codebitori;
- hotărârea judecătorească pronunţată în favoarea unuia dintre codebitorii solidari profită şi celorlalţi, cu excepţia cazului în care s-a întemeiat pe o cauză ce putea fi invocată numai de acel codebitor (art. 1455 NCC).
Referitor la acţiunea de partaj, care este o acţiune reciprocă (iudicium duplex), oricare dintre coproprietari are calitate procesuală
activă, acţiunea urmând a fi exercitată în contradictoriu cu toti ceilalţi coproprietari, în caz contrar sancţiunea fiind cea prevăzută de art. 684 alin. (2) NCC (nulitatea absolută); este menţinută astfel soluţia din art. 797 C. civ. 1864; însă coproprietarii pot participa, atât în cadrul acţiunii de partaj, cât şi în partajul realizat pe cale convenţională, prin mandatar cu procură specială. Au calitate procesuală activă şi succesorii în drepturi ai coproprietarilor, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte, în acest din urmă caz fiind în prezenţa a două stări de indiviziune, moştenitorii coproprietarului decedat urmând a rămâne în indiviziune. De asemenea, au calitate de a cere partajul unui bun comun creditorii unui coproprietar, în conformitate cu dispoziţiile art. 678 alin. (1) NCC.
În ceea ce priveşte persoanele juridice de drept public, statul participă ca subiect de drepturi şi obligaţii prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazurile când legea dispune altfel. De exemplu, în materia restituirii de monede, statul român este reprezentat de Banca Naţională a României.
În acelaşi sens dispune şi art. 223 NCC: „în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens”.
Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, comuna, oraşul sau judeţul îşi exercită drepturile procedurale şi îşi îndeplinesc obligaţiile procesuale ca reclamant sau pârât, prin primar sau preşedintele consiliului judeţean, după caz. Aceasta înseamnă că pot avea calitatea de parte şi deci calitate procesuală, în toate cazurile, comuna, oraşul sau judeţul, iar niciodată primarul sau preşedintele consiliului judeţean, care sunt doar organele (autorităţile executive) prin care unitatea administrativ-teritorială îşi exercită drepturile sau obligaţiile procesuale.
Se mai arată în doctrină că, deşi unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de consiliul local sau judeţean, în fapt, aceasta va sta în justiţie tot prin primar sau preşedintele consiliului judeţean, care va primi din partea consiliului un mandat scris în fiecare caz în parte (deci special), putând, la rândul lui, să delege dreptul de reprezentare unui funcţionar din primărie sau unui avocat.
în acelaşi sens, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar unităţile administrativ-te-ritoriale de către consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului; acesta poate desemna un alt funcţionar de stat sau un avocat care să îl reprezinte în faţa instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Discuţia doctrinară şi de practică pornită de această dispoziţie a fost aceea dacă norma legală instituie de fapt calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în procesele având acest obiect sau se stabileşte doar o sursă de finanţare a acestor sume. în mod majoritar, s-a stabilit că se instituie o veritabilă calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice în aceste cauze. Problema apărută în practica judiciară ulterioară a fost aceea că, în unele cauze, pârâtul chemat în judecată a fost Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar nu Ministerul Finanţelor Publice; unele instanţe au apreciat că există coincidenţă de calitate şi de persoană între Stat, reprezentat, potrivit Legii nr. 213/1998, de Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Finanţelor Publice; alte instanţe au considerat că nu există o asemenea identitate şi că pârât în astfel de cauze poate fi numai Ministerul Finanţelor Publice (iar Statul român nu are calitate procesuală pasivă).
S-a reţinut, în practica anterioară noului Cod, că, în condiţiile în care, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala nu are personalitate juridică şi nu este subiect distinct de drept, aceasta nu poate constitui subiect al procedurii instituite de Legea nr. 85/2006, aşa încât deschiderea procedurii reglementate de această lege se face asupra societăţii-mame, sucursala neavând calitate procesuală pasivă'.
Nu au calitate procesuală activă, de exemplu:
- legatarul unei sume de bani într-o acţiune în revendicare privind un bun imobil din patrimoniul autorului său, întrucât vocaţia sa succesorală priveşte strict suma de bani;
- un terţ (penitus extranei) care solicită rezoluţiunea/rezilierea unui act juridic, fără a avea calitatea de parte contractantă;
- o persoană care nu are calitatea de titular al dreptului de coproprie-tate asupra bunului şi care promovează o acţiune de partajare a acestuia;
- nudul proprietar al unui imobil care introduce o acţiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului deţinut abuziv;
- vânzătorul unui imobil, care rămâne în posesia acestuia, în cadrul acţiunii în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acelui imobil prin efectul uzucapiunii în sistemul Codului civil din 1864, fiind un detentor precar ţinut de obligaţia de predare a lucrului vândut etc.
în cadrul acestei ultime acţiuni, calitatea procesuală pasivă aparţine proprietarului nediligent al bunului asupra căruia o altă persoană a exercitat o posesie utilă un timp îndelungat. Nu au calitate procesuală pasivă posesorii intermediari şi succesivi ai unui teren, care nu au avut niciodată calitatea de proprietari ai bunului uzucapat, în condiţiile în care au intrat în posesia acestuia în temeiul unor acte netranslative de proprietate (înscrisuri sub semnătură privată intitulate de părţi „chitanţe”, care consemnează vânzarea terenului în schimbul unui preţ şi care reprezintă acte juridice lovite de nulitate absolută, pentru nerespectarea formei autentice cerute de lege ad validitatem). De asemenea, nu justifică calitate procesuală pasivă consiliile locale sau judeţene, care au statut de autoritate deliberativă, ci numai unităţile administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, judeţul, municipiul), în măsura în care bunul în privinţa căruia se solicită uzucapiunea face parte din domeniul privat al acestora.
486. în reglementarea noului Cod de procedură civilă, art. 37, cu titlul marginal „Legitimarea procesuală a altor persoane”, prevede că, „în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor sau intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.
Cu referire la acest text legal, ţinând seama de sintagma „în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv de lege”, doctrina a susţinut că este vorba, în acest caz, despre o legitimare procesuală legală, care poate fi atât activă, cât şi pasivă. Astfel, legitimarea procesuală legală activă a fost recunoscută altor persoane sau organe decât titularul dreptului atunci când titularul se află în situaţii speciale sau din necesitatea ocrotirii unui interes de grup ori general.
Potrivit art. 155 pct. 1 NCPC, care se referă la locul citării, statul nu mai este reprezentat în litigii prin capul autorităţii administrativ-teritoriale, ci doar prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate in acest scop de lege.
Alte persoane care au legitimare procesuală legală activă sunt reprezentantul legal al minorului sau al interzisului (părinte, tutore), ocrotitorul legal al acestora sau moştenitorii celor anume prevăzuţi în lege [art. 46 alin. (2); art. 423 alin. (1) şi (2); art. 425 alin. (1) şi (2) NCC etc.].
Vom aminti, în continuare, doar câteva dintre multiplele exemple date şi în literatura juridică, şi în practica judiciară:
- orice persoană autorizată să utilizeze drepturile de proprietate industrială, în special beneficiarii de licenţe, are calitatea de a cere aplicarea măsurilor, procedurilor şi repararea daunelor [art. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, aprobată prin Legea nr. 280/2005];
- organizaţiile sindicale [art. 28 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social];
- organizaţiile neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării (art. 28 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002) sau cele ale consumatorilor [art. 32 lit. d) din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului];
- asociaţiile de consumatori [art. 37 lit. h) din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, aprobată prin Legea nr. 11/1994];
- direcţia de la domiciliul adoptatorilor [art. 48 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei];
- prefectul poate introduce acţiuni în contencios administrativ [art. 1 alin. (8) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ];
- procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege [art. 92 alin. (1) NCPC];
- declararea străinului ca indezirabil se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice [art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 357/2003];
- autorităţile administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului pot solicita instanţei de tutelă decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti [art. 508 alin. (1) NCC].
Uneori, în lege este stabilită şi calitatea procesuală pasivă:
- în cazul în care unitatea deţinătoare nu a fost identificată, persoana îndreptăţită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001];
- acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată [art. 425 alin. (3) NCC];
- în cazul în care, potrivit legii, o acţiune privitoare la filiaţie poate fi pornită împotriva moştenitorilor, iar moştenirea este vacantă, acţiunea poate fi introdusă împotriva comunei, oraşului sau, după caz, municipiului de la locul deschiderii moştenirii [art. 439 NCC].
Alteori, legiuitorul exclude legitimarea procesuală pasivă a unei persoane: astfel, conform art. 42 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (în prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară) nu are calitate procesuală şi nu poate fi chemată în judecată în procesele declanşate împotriva asigurătorilor/reasigurătorilor/intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, chiar dacă aceştia se află în procedură de redresare financiară sau de faliment, în procesele împotriva Fondului, pentru a răspunde de neîndepiinirea obligaţiilor asumate de aceştia potrivit legii şi/sau convenţiilor internaţionale, sau în cazul proceselor împotriva entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor.
Uneori, ca urmare a practicii judiciare neunitare, instanţa supremă a fost nevoită să statueze, pe cale de recurs în interesul legii, dacă o anumită instituţie are sau nu calitate procesuală pasivă într-un anumit gen de litigii.
De reţinut că, în cazul cererilor introduse şi apărărilor formulate în condiţiile art. 37 NCPC, interesul se apreciază în raport cu persoana pentru care s-a acţionat, şi nu cu cea care exercită acţiunea.
