Sisteme procesuale
| Comentarii |
|
sisteme procesuale - tipuri de organizare a activităţii procesual penale. ~ acuzatorial - sistem în care se constată desfăşurarea simplă a procesului penal, iniţiat de un acuzator, caracterizat prin libertatea de producere a probelor, prin oralitate, publicitate. Acest sistem a funcţionat în antichitate şi în prima parte a evului mediu. ~ inchizitorial - sistem procesual care a funcţionat în Evul mediu, fiind promovat de Inchiziţie, procedură care nu permitea stabilirea adevărului şi a vinovăţiei. Inchiziţia, instituţie a bisericii catolice, judeca pe cei acuzaţi de erezie şi pe cei care îşi manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea faţă de biserica catolică şi era subordonată direct papei. A funcţionat începând din sec. XII până în sec. XVIII-XIX, când a fost lichidată. ~ mixt (eclectic) - se caracterizează prin existenţa unei faze preliminare, desfăşurată potrivit sistemului inchizitorial, şi a unei faze de judecată, ce se desfăşoară potrivit sistemului acuzatorial. Acest sistem stă la baza legiuirilor procesuale modeme.
sisteme procesuale, tipuri de reglementări procesuale penale care au existat în diferite orînduiri sociale de-a lungul timpului şi care au reflectat concepţiile şi interesele claselor dominante. Aceste s. au funcţionat uneori exclusiv, alteori cumulativ, în aceeaşi perioadă de timp. S. acuzatorial, caracterizat prin libertatea de producere a probelor, oralitate şi publicitatea judecăţii. Iniţiativa procesului o avea un acuzator, victima infracţiunii sau orice altă persoană. Acestea aveau obligaţia de a produce probele. Învinuitul avea dreptul la contraprobe. Probele şi contraprobele se discutau oral şi public, instanţa avînd un rol pasiv, mărginindu-se la rezolvarea cauzei pe baza probelor produse. S. a. a funcţionat, in diferite variante, în antichitate şi în prima parte a evului mediu. S. inchizitorial se caracteriza prin trăsături opuse s. a. Acuzarea, apărarea şi judecata nu mai sînt activităţi distincte, procesul penal fiind pornit din oficiu de organul care avea sarcina de a aduna probele şi a judeca pricina. Procedura era scrisă şi secretă. Singura parte în cauză era învinuitul. Probaţiunea avea caracter formal. Rezolvarea cauzei se făcea, de regulă, fără dezbateri. S. i., folosit în forme rudimentare încă din antichitate, apare în forma tipică odată cu întărirea puterii centrale în evul mediu şi cu organizarea justiţiei canonice inchizitoriale. S. mixt (s. eclectic), care foloseşte părţile considerate utile din celelalte două s. m. se caracterizează prin existenţa unei faze preliminare a procesului penal, reglementată potrivit s. i. (procedură din oficiu, scrisă, secretă), şi a unei faze de judecată, în care sînt aplicate regulile s. a. (oralitate, contradictorialitate). În realitate, în s. m. nu se aplică cu stricteţe regulile celor două s., ci există numeroase abateri de la acestea, fiecare legiuire procedurală modernă adoptînd reglementări cu particularităţi proprii.
