Sesizare

sesizare - act procesual prin care persoana îndreptăţită se adresează organului judiciar cu solicitarea desfăşurării activităţilor pe care legea i le conferă ca atribuţii funcţionale. ~ organelor de urmărire penală - încunoştinţare făcută organelor de urmărire penală cu privire la comiterea unei infracţiuni. Modurile generale de sesizare sunt denunţul, plângerea şi sesizarea din oficiu. ~ comandantului - condiţie obligatorie pentru punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare şi al altor infracţiuni contra capacităţii de apărare, care constă în aducerea la cunoştinţa organelor judiciare de către comandant a comiterii oricăreia dintre aceste fapte. ~ instanţei - act procedural prin care procurorul declanşează activitatea instanţei. Actul de sesizare a instanţei este rechizitoriul. ~ altor organe decât cele judiciare -încunoştinţare a altor organe decât cele judiciare de către procuror (după clasare sau scoatere de sub urmărire) sau de instanţa de judecată (după achitare), dacă apreciază că fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală.

sesizarea instanţei (art. 192 C.proc.civ.), orice persoană se poate adresa justiţiei prin sesizarea instanţei cu o cerere de chemare în judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, iar în cazurile prevăzute de lege, sesizarea instanţei poate fi făcută şi de alte persoane sau organe.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Sesizare