Tratamente neomenoase

tratamente neomenoase - infracţiune prevăzută de art. 358 C. pen., constând în supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi, în general, a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor. Constituie, de asemenea, infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşirea faţă de persoanele de mai sus a vreuneia dintre următoarele fapte: constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului; luarea de ostatici; deportarea; dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal; condamnarea sau executarea fără judecată prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege. Constituie infracţiunea de tratamente neomenoase, fiind pedepsită mai greu, torturarea, mutilarea sau exterminarea persoanelor căzute sub puterea adversarului.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Tratamente neomenoase