Urmă
| Comentarii |
|
urmă, orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite şi elementele componente ale mediului în care şi-a desfăşurat activitatea infracţională. în sens larg, prin urmă, unii autori înţeleg cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător, ca rezultat al acţiunii infractorului sau ca totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvîrşirea unei infracţiuni. Se emit păreri în literatura de specialitate potrivit cărora, prin urmă, în sens restrîns, se înţelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect sau altă substanţă.
urmă de adîncime, urmă ce se formează prin modificarea în profunzime a formei obiectului primitor în locul de contact cu cel creator, ca urmare a comprimării. În numeroase cazuri urmele de adîncime conţin atît porţiuni statice, cît şi dinamice sub formă de striaţii. De exemplu: fundul urmei create de încălţăminte va reda conturul tălpii sau tocului (porţiuni statice) iar marginile vor reproduce sub formă de striaţii caracteristici ale muchiei tălpii (porţiuni dinamice).
urmă biologică, urmă materie care provine de la vieţuitoare (om, animale, plante). De exemplu: sînge, ţesuturi, fire de păr, seminţe, frunze etc.).
urmă concepţională, urmă stocată în memoria unei persoane cu privire la un fapt săvîrşit, perceput şi memorat de subiect sau de către alte persoane care permite fondarea declaraţiilor învinuitului, inculpatului, martorului, minorului şi părţii vătămate cît şi a reacţiilor prezentate de subiect în timpul testării la poligraf şi cu ajutorul vocii.
urme create de fenomene, totalitatea modificărilor produse la faţa locului în procesul incendiilor, exploziilor sau catastrofelor. De exemplu: urmele caracteristice de scurtcircuit; urme create de scurgerea curentului de înaltă tensiune, modificările produse în atmosferă de unele explozii etc.
urmă dinamică, urmă formată în procesul de alunecare şi frecare a suprafeţelor obiectului creator şi a obiectului primitor de urmă. în această categorie se includ urmele create de: plinurile dintre ghinturile ţevii armei pe glonţ: neregularităţile tăişului unui cuţit sau topor pe suprafaţa obiectului tăiat; deraparea roţilor autovehiculelor, de dinţi şi, după studii mai recente, chiar şi urmele lăsate de desenul papilar.
urmă formată prin ardere, modificare produsă la locul săvîrşirii infracţiunii prin prezenţa de resturi carbonizate sau cenuşi ale unor corpuri sau substanţe de natură organică. U.f. prin a. prezintă interes în identificarea criminalistică întrucît permite stabilirea fenomenului care a avut loc şi, după caz, determinarea substanţei antrenată în procesul de combustie.
urmă formată prin topire, modificare produsă la locul săvîrşirii infracţiunii prin prezenţa unei topituri, de regulă resolidificată prin răcire şi mai rar în stare de substanţă lichidă. De exemplu : picuri de metal topit, de ceară de luminare, de material plastic etc. Urma creată prin topirea conductorilor electrici în procesul unui scurtcircuit are aspect caracteristic şi se numeşte perlare. U.f. prin t. prezintă interes în identificarea criminalistică întrucît permite stabilirea substanţei solide din care s-a format şi a fenomenului care s-a produs.
urmă formă, urmă produsă prin modificarea formei corpurilor primitoare ca rezultat al acţiunii factorilor creatori şi sînt, în general, reproduceri ale construcţiei exterioare a acestora. Forma, împreună cu toate caracteristicile sale are rolul principal în identificarea factorului creator. U.f. pot fi rezultatul apăsării, ruperii, imprimării, lovirii, tampo-nării, frecării, stropirii etc. În categoria urmelor formă se includ şi urmele create prin căderea de substanţă lichidă, semilichidă sau vîscoase de la înălţimi diferite, sub diverse unghiuri, viteze şi presiuni (picături de sînge, urină, apă, ulei, benzină, vopsea etc.). Examinarea acestor urme oferă date în legătură cu direcţia, înălţimea, viteza, timpul şi modul de consumare a actelor care le-au produs.
urmă lăsată de animale, urme create în cîmpul infracţional prin modificările produse de copite, gheare, coame, aripi, colţi, şi parţial de pene, păr, produse biologice cît şi urmele de miros.
urmă lăsată de obiecte, totalitatea modificărilor produse la locul săvîrşirii infracţiunii de obiectele folosite în comiterea faptei. în această categorie intră urmele lăsate de: obiectele de încălţăminte, obiectele de îmbrăcăminte, instrumentele de spargere sau de scriere, vehicule, noduri şi legături, armele de foc, de maşinile de scris, magnetofoane, video-magnetofoane, aparate de fotografiat şi de filmat.
urmă lăsată de om, totalitatea modificărilor produse ca urmare a contactului corpului omenesc cu obiectele din mediul înconjurător cît şi din mişcările complexe ale acestuia iniţiate, deliberate şi coordonate de activitatea cerebrală. Din această categorie fac parte: modificările produse din contactul mîinilor, picioarelor, feţei, dinţilor, buzelor şi a altor părţi ale corpului cu obiectele din cîmpul infracţional, produsele biologice de natură umană, vocea şi vorbirea, scrisul, modul specific de executare a nodurilor şi legăturilor, urmele de miros, etc.
urmă lăsată de vegetale, totalitatea modificărilor produse în cîmpul infracţional de frunze, ramuri, seminţe şi de vegetale prelucrate (cafeaua, tutunul, iasca etc.), cît şi resturi materie din aceste vegetale, produse biologice de origine vegetală.
urmă în litigiu, urmă lăsată la locul comiterii infracţiunii de făptuitor sau victimă, de obiectele folosite la comiterea infracţiunii, de cele care sînt produsul infracţiunii. Prin expertiza criminalistică a u.l. se poate ajunge la indentificarea persoanei sau a obiectului creator.
urmă materie, produse, substanţe sau particule de natură organică sau anorganică apărute în procesul săvîrşirii unei infracţiuni care prin compoziţia şi aspectul lor pot avea importanţă criminalistică. Din această categorie fac parte: urmele biologice de natură animală şi vegetală, urmele de produse petroliere, urmele de materiale plastice, urmele de vopsea, urmele de metale, urmele de sol, urmele de natură pulverulentă, urmele de sticlă, urmele de hîrtie, urmele de cerneluri, tuşuri şi pastă de scris, urme de produse textile, urme de substanţe toxice, urmele de incendii şi cele de explozii.
urmă de natură anorganică, substanţă chimică în molecula căreia nu există atomi de carbon.
urmă de natură organică, substanţă care conţine în molecula sa atomi de carbon legaţi între ei, de hidrogen, azot, oxigen, sulf, clor etc. Provin de obicei din organismele vii. Ex. proteine, glucide, lipide, hidrocarburi etc.
urmă poziţională, schimbarea poziţiei iniţiale a obiectelor şi lucrurilor care au legătură cu comiterea unei infracţiuni. De exemplu : descoperirea la locul faptei a unei uşi întredeschise, ceasul spart la o anumită oră, constituie urme poziţionale. Această categorie de urme este mai puţin valorificată.
urmă sonoră, urmă creată de emisia vocală sau de zgomotul diferitelor obiecte în procesul de mînuire a lor. Caracteristicile generale şi individuale ale acestora pot conduce la identificarea sursei de emisie. Din această categorie fac parte : urmele sonore ale vocii şi vorbirii, urmele sonore ale împuşcăturii, urmele sonore ale maşinilor de scris, urmele sonore ale încălţămintei, urmele sonore ale monezilor false etc.
urmă statică, urmă formată în situaţia, în care, cele două corpuri — corpul creator şi corpul primitor de urmă — întră în contact prin apăsare, lovire sau tamponare, fără ca suprafeţele să alunece între ele. De exemplu, forma tălpii încălţămintei rămasă pe pămînt moale, forma crestelor papilare, conturul instrumentelor de forţare imprimat în tocul uşii, conturul dinţilor pe pielea victimei, forma reliefului benzii de rulare a anvelopelor pe nisip, praf sau asfalt fac parte din categoria urmelor statice.
urmă de suprafaţă, urmă care apare ca rezultat al unor depuneri sau preluări de substanţă de pe suprafaţa unui obiect ce vine în contact cu alte obiecte, fără a schimba forma corpului purtător. Acestea pot fi: de stratificare, atunci cînd obiectul creator depune pe obiectul primitor un strat dintr-o substanţă oarecare şi de destratijicare, atunci cînd un obiect ridică de pe obiectul primitor un strat fin de substanţe care se aflau pe acesta. Urmele de stratificare sau de destratificare pot fi vizibile sau invizibile (latente). Tot în cadrul urmelor de suprafaţă trebuie incluse şi acelea care redau conturul unui obiect ca urmare a protejării locului ocupat de acestea. De exemplu: tabloul, covorul, tapiţeria sau alt obiect va lăsa pe suprafaţa unde a stat, conturul său, printr-o culoare mai deschisă faţă de restul suprafeţii asupra căreia a acţionat fumul, căldura, lumina şi alţi factori degradanţi.
urmele principale ale împuşcăturii, urme create de proiectil sau de părţi ale acestuia, prin străpungere, formarea unei înfundături (canal orb) sau prin atingerea lui în tangentă (ricoşeu). În primul caz, urma se constituie din orificiu de intrare, eventual în canal dacă obiectul este mai gros şi orificiul de ieşire. în a doua situaţie, există numai orificiu de intrare şi canalul înfundat (orb). Orificiul de intrare, care ia genere corespunde cu diamentru! proiectilului, are de regulă formă circulară şi se caracterizează prin lipsa de material iar marginile sînt orientate pe direcţia de pătrundere a proiectilului. Orificiul de ieşire este de obicei mai mare decît cel de intrare şi are marginile orientate în afară. Delimitarea certă a orificiilor de intrare şi de ieşire se poate face pe baza stabilirii factorilor suplimentari ai împuşcăturii. în cazul armelor de vînătoare se formează un singur orificiu de intrare cînd se trage de la distanţă mică şi mai multe orificii, datorită dispersiei alicelor, cînd distanţa este mai mare. În funcţie de condiţiile concrete de tragere, orificiile de intrare şi ieşire pot prezenta şi forme atipice. Astfel, în unele materiale textile (tricotate) şi elastice poate să nu apară lipsa de material, orificiul de intrare să nu aibă formă circulară şi să nu fie mai mic decit cel de ieşire. Aspectele din urmă au loc îndeosebi cînd se trage cu ţeava lipită sau foarte de apropare, cînd proiectilul este deformat ca urmare a ricoşeului sau cînd se trage cu armă retezată ori de construcţie meşteşugărească şi cu muniţie necorespunzătoare. Uneori proiectilul se fragmentează, formînd mai multe orificii de intrare de formă neregulată.
