Zădărnicirea anumitor activităţi procesuale

zădărnicirea anumitor activităţi procesuale, scop urmărit prin săvîrşirea infracţiunii de favorizare a infractorului. Potrivit legii penale, constituie această infracţiune ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvîrşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (art. 264, Cp.). Z.a.a.p. poate decurge şi din atitudinea unui învinuit sau inculpat, care încearcă prin comportarea sa să îngreuneze sau să facă imposibilă activitatea normală de probaţiune, buna desfăşurare a procesului penal, realizarea anumitor acte sau măsuri procesuale etc. Pentru a împiedica asemenea acte de zădărnicire a unor activităţi procesuale, legea a prevăzut posibilitatea luării unor măsuri (de pildă, de reţinere sau arestare preventivă). Luarea măsurilor preventive este posibilă, de pildă, cînd există probe că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea vreunui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte (art. 145, lit. d, C.p.p.).

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Zădărnicirea anumitor activităţi procesuale