Art. 5 Măsuri-standard de cunoaştere a clientelei Proceduri de cunoaştere a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului
Comentarii |
|
Proceduri de cunoaştere a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului
SECŢIUNEA 1
Măsuri-standard de cunoaştere a clientelei
Art. 5
(1) Măsurile-standard de cunoaştere a clientelei sunt:
a) identificarea clientului şi verificarea identităţii acestuia pe bază de documente şi, după caz, de informaţii obţinute din surse de încredere independente;
b) identificarea, dacă este cazul, a beneficiarului real şi verificarea pe bază de risc a identităţii acestuia, astfel încât informaţiile deţinute să fie satisfăcătoare pentru persoana prevăzută la art. 8 din Legea nr. 656/2002 şi să permită, inclusiv, înţelegerea structurii de proprietate şi de control a clientului entitate juridică;
c) obţinerea de informaţii despre scopul şi natura relaţiei de afaceri;
d) monitorizarea continuă a relaţiei de afaceri, inclusiv prin analizarea tranzacţiilor încheiate pe parcursul acesteia, pentru a se asigura că aceste tranzacţii corespund informaţiilor deţinute despre client, profilul său de risc şi profilul activităţii, inclusiv, după caz, despre sursa fondurilor, şi prin asigurarea actualizării documentelor, datelor şi informaţiilor deţinute.
(2) Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde cel puţin:
a) în cazul persoanelor fizice - datele de stare civilă menţionate în documentele de identitate prevăzute de lege;
b) în cazul persoanelor juridice - datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada că persoana fizică care conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică.
(3) Persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 vor aplica toate măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), putând să le circumstanţieze pe bază de risc, în funcţie de tipul de client, de relaţia de afaceri, de produs sau tranzacţie, caz în care trebuie să poată demonstra autorităţilor sau structurilor prevăzute la art. 17 din Legea nr. 656/2002 că măsurile de cunoaştere a clientelei sunt adecvate în raport de riscul de spălare a banilor şi finanţare a terorismului.
(4) Atunci când persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 nu pot aplica prevederile alin. 1 lit. a)-c), acestea au obligaţia, după caz, de a nu efectua tranzacţia, de a nu începe relaţia de afaceri sau de a termina relaţia de afaceri şi de a semnala de îndată acest aspect Oficiului.
(5) Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică persoanelor prevăzute la art. 8 lit. e) şi f) din Legea nr. 656/2002 în ceea ce priveşte informaţiile obţinute de la sau despre clienţi, în cazurile în care evaluează situaţia juridică a acelui client, reprezintă sau asistă respectivul client în cadrul ori în legătură cu o procedură judiciară sau îl consiliază în scopul iniţierii ori evitării unei astfel de proceduri, chiar dacă respectivele informaţii au fost obţinute anterior, în cursul sau după procedura în cauză.
(6) Persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 au obligaţia de a verifica identitatea clientului şi a beneficiarului real înainte de stabilirea relaţiei de afaceri sau de efectuarea tranzacţiei ocazionale.
← Art. 4 Măsuri-standard de cunoaştere a clientelei Proceduri... | Art. 6 Măsuri-standard de cunoaştere a clientelei Proceduri... → |
---|