Art. 7 Măsuri simplificate de cunoaştere a clientelei Proceduri de cunoaştere a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului
Comentarii |
|
Proceduri de cunoaştere a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului
SECŢIUNEA a 2-a
Măsuri simplificate de cunoaştere a clientelei
Art. 7
(1) Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi d), persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 aplică măsuri simplificate de cunoaştere a clientelei în cazul în care clientul este o instituţie de credit sau financiară dintr-un stat membru sau, după caz, o instituţie de credit ori financiară dintr-un stat terţ, care impune cerinţe similare cu cele prevăzute de Legea nr. 656/2002 şi le supraveghează referitor la aplicarea acestora.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. a), b) şi d), persoanele prevăzute la art. 8 din Legea nr. 656/2002 pot aplica măsurile simplificate de cunoaştere a clientelei în următoarele situaţii:
a) în cazul poliţelor de asigurare de viaţă, dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici ori egale cu echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro ori prima unică de asigurare plătită este în valoare de până la echivalentul în lei a 2.500 euro. Dacă ratele de primă periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie mărite în aşa fel încât să depăşească limita echivalentului în lei a 1.000 euro, respectiv echivalentului în lei a 2.500 euro, se vor aplica măsurile-standard de cunoaştere a clientelei;
b) în cazul actelor de aderare la fondurile de pensii;
c) în cazul monedei electronice definite de Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, stocată pe dispozitive electronice care au următoarele caracteristici:
1. nu sunt reîncărcabile şi suma maximă ce poate fi stocată pe acestea nu depăşeşte echivalentul în lei a 250 euro; sau
2. sunt reîncărcabile şi valoarea totală a tranzacţiilor realizate pe parcursul unui an calendaristic este limitată la echivalentul în lei a 500 euro, cu excepţia situaţiei în care o sumă în valoare de cel puţin echivalentul în lei a 1.000 euro a fost răscumpărată în cursul aceluiaşi an.
Regulament legea 656 2002 actualizat prin:HG 1100/2011 - pentru modificarea art. 7 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 din 2 noiembrie 2011, Monitorul Oficial 795/2011;
← Art. 6 Măsuri-standard de cunoaştere a clientelei Proceduri... | Art. 8 Măsuri simplificate de cunoaştere a clientelei... → |
---|