Art. 105 HG 611/2008 Perioada de stagiu a funcţionarilor publici debutanţi Reguli specifice aplicabile funcţionarilor publici debutanţi

CAPITOLUL II
Perioada de stagiu a funcţionarilor publici debutanţi

SECŢIUNEA a 3-a
Reguli specifice aplicabile funcţionarilor publici debutanţi

Art. 105

(1) Pe parcursul perioadei de stagiu, raportul de serviciu al funcţionarului public debutant poate fi modificat doar prin transfer în interes public sau prin mutare în cadrul altui compartiment ori altei structuri fără personalitate juridică a autorităţii sau instituţiei publice, în condiţiile legii.

(2) În cazul în care raportul de serviciu al funcţionarului public debutant se modifică prin transfer în interes public, acesta va fi evaluat pentru perioada lucrată până la data transferului potrivit prevederilor art. 86-101.

(3) În cazul în care raportul de serviciu al unui funcţionar public debutant se modifică prin mutare în cadrul altui compartiment din cadrul autorităţii sau instituţiei publice, acesta va fi evaluat în cadrul compartimentului din care se mută, urmând ca în cadrul noului compartiment să îi fie întocmit un nou program şi să fie desemnat un nou îndrumător pentru perioada de stagiu rămasă de efectuat.

(4) funcţionarul public debutant poate fi sancţionat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, republicată.

(5) Pentru stabilirea sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarului public debutant, comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu şi pe îndrumător.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 105 HG 611/2008 Perioada de stagiu a funcţionarilor publici debutanţi Reguli specifice aplicabile funcţionarilor publici debutanţi