Traducere din limba engleză
Consiliul Europei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Secţia a III-a
HOTĂRÂREA
din 21 octombrie 2008
în Cauza CHIOREAN împotriva României
(Cererea nr. 20535/03)
Strasbourg
Devenită definitivă la 21.01.2009
Hotărârea poate suferi modificări de formă.
În CauzaChiorean împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:
Josep Casadevall, Preşedinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Luis López Guerra,
Ann Power, judecători,
şi Santiago Quesada, grefier al secţiei,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 30 septembrie 2008,
a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 20535/03, introdusă împotriva României, prin care trei cetăţeni români, dl. Viorel Chiorean, dl. Vintilă Chiorean şi dna. Maria Chioreanu (reclamanţii), au sesizat Curtea la data de 3 iunie 2003 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamanţii au fost reprezentaţi de dna. Anca Ioana Chiorean, avocat in Cluj-Napoca. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de domnul Răzvan-Horaţiu Radu, agent guvernamental.
3. La 27 februarie 2006 Preşedintele Secţiunii a Treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. S-a decis ca admisibilitatea şi fondul cauzei să fie examinate împreună (art. 29 alin. 3).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
4. Reclamanţii sunt fraţi şi s-au născut în 1941, 1933 şi respectiv 1937 şi locuiesc în Cluj-Napoca.
5. În 1950, o proprietate situată în Cluj-Napoca, Strada Someşului 15-17, care era proprietate a părinţilor reclamanţilor a fost preluată de Stat în baza Decretului nr. 92/1950 privind naţionalizarea. Proprietatea era compusă din zece apartamente şi terenul aferent.
6. La 31 ianuarie 2001 Curtea de Apel din Cluj, printr-o decizie definitivă, a admis o acţiune din partea reclamanţilor, a anulat naţionalizarea ca fiind nelegală şi a dispus restitutio in integrum.
7. Deşi deţineau recunoaşterea judiciară a dreptului lor de proprietate, reclamanţii nu au reuşit să reintre în posesia apartamentelor de la 5 la 9 pentru că Statul le-a vândut între 1996-1997 chiriaşilor de la momentul respectiv în temeiul Legii nr. 112/1995 Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, alineatul ..., CEDO 2005 ... (extrase).
8. La 12 iulie 2001 reclamanţii au revendicat restituirea în natură a proprietăţii în temeiul Legii nr. 10/2001 privind proprietăţile imobiliare preluate în mod necuvenit de către Stat. Până în prezent, nu au primit nici un răspuns .
9. La 6 decembrie 2002 Curtea de Apel din Cluj, printr-o decizie definitivă, a sprijinit parţial o acţiune a reclamanţilor pentru a declara vânzarea de către stat a apartamentelor de la 5 la 9 nulă şi neavenită. Curtea a declarat vânzarea apartamentelor 8 şi 9 nulă şi neavenită, radiind terţii din Cartea Funciară, pe terenul pe care a avut loc vânzarea după intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 11/1997 interzicând vânzarea de către Stat a proprietăţii asupra căreia nu avea nici un titlu de proprietate legal. În ceea ce priveşte apartamentele 5 şi 6, aceasta a considerat că terţele părţi efectuaseră cumpărarea cu bună credinţă.
10. La 16 decembrie 2002 reclamanţii au luat în posesie apartamentele 1-4, 7 şi 10 şi 1.490 m2 din terenul aferent.
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
11. Prevederile legale şi jurisprudenţa relevantă sunt descrise în sentinţele Brumărescu împotriva României ([GC], nr. 28342/95, alineatele 31-33, CEDO 1999 VII); Străin şi Alţii împotriva României (nr. 57001/00, alineatele 19-26, CEDO 2005 VII); Păduraru împotriva României (nr. 63252/00, alineatele 38-53, CEDO 2005 ...(extrase)); şi Tudor împotriva României (nr. 29035/05, alineatele 15-20, 17 ianuarie 2008).
ÎN DREPT
I. ASUPRA PRETINSEI ÎNCĂLCĂRI A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
12. Reclamanţii au pretins că vânzarea de către Stat a apartamentelor 5 şi 6 către terţi a reprezentat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1, care prevede după cum urmează:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
A. Admisibilitatea
13. Curtea constată că această reclamaţie nu este în mod manifest neîntemeiată în sensul Articolului 35 alineatul 3 din Convenţie. Constată prin urmare că nu este inadmisibilă din nici un alt motiv. Prin urmare trebuie să fie declarată admisibilă.
B. Fondul
14. Guvernul a reiterat argumentele pe care le-a prezentat anterior în cazuri similare. În special, acesta a susţinut că reclamanţii ar fi putut solicita despăgubire în baza Legii 10/2001, amendată de Legea 247/2005.
15. Reclamanţii au susţinut că cererea lor de restituire în natură a proprietăţii în temeiul Legii 10/2001 nu fusese soluţionată şi au respins sistemul de despăgubire prin acordarea de acţiuni la diverse companii proprietate de stat.
16. Curtea reiterează că, în conformitate cu jurisprudenţa sa, vânzarea posesiunilor altuia de către Stat, chiar înainte ca problema dreptului de proprietate să fie soluţionată în mod definitiv de către tribunale, va fi considerată a fi o privare de bunuri. Această privare, în combinaţie cu lipsa totală a despăgubirii, contravine Articolului 1 din Protocolul Nr. 1 (a se vedea Străin şi Alţii, citat mai sus, alineatele 39, 43 şi 59, şi Porteanu împotriva României, nr. 4596/03, alineatul 35, 16 februarie 2006).
17. După ce a examinat toate materialele aflate în posesia sa, Curtea consideră că Guvernul nu înaintase nici un fapt sau argument capabil să o convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul de faţă. Vânzarea de către stat a bunurilor reclamanţilor încă îi mai împiedică să beneficieze de dreptul lor de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă. Curtea considera că o astfel de situaţie este echivalentă cu o privare de bunuri de facto şi constată că aceasta a continuat timp de mai mult de şapte ani, în absenţa oricărei despăgubiri.
18. Curtea constată că la momentul respectiv nu exista nici un mijloc eficient în legea română capabil să furnizeze reclamantului o despăgubire pentru această privare (a se vedea Străin şi alţii, precizat mai sus, alineatele 23, 26-27, 55-56, şi Porteanu, citat mai sus, alineatele 23-24 şi 34-35). În plus, aceasta observă că până în prezent Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubire introdus în iulie 2005 prin legea nr. 247/2005 ar fi permis beneficiarilor acestei legi să-si recupereze daunele reflectând valoarea comercială a bunurilor lor de care au fost privaţi, în conformitate cu o procedură şi un program adecvat.
19. Ţinând cont de jurisprudenţa sa în această chestiune, Curtea consideră că în cazul de faţă privarea reclamanţilor de drepturile lor, împreună cu lipsa totală de despăgubire, a impus asupra o povară disproporţionată şi excesivă prin încălcarea dreptului lor la beneficiul asupra bunurilor lor, după cum este garantat prin Articolul 1 din Protocolul Nr. 1.
În consecinţă, a avut loc o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1.
II. ALTE PRETINSE ÎNCĂLCĂRI ALE CONVENŢIEI
20. Reclamanţii au reclamat în baza Articolului 6 alineatul 1 din Convenţie că nu au beneficiat de un proces corect, de faptul că judecătorii nu au fost imparţiali şi cu privire la rezultatul cauzei.
21. Curtea constată că susţinerile legat de abuzurile procesuale ale autorităţilor sunt neîntemeiate, în timp ce reclamaţia cu privire la rezultat este de natura „instanţei a patra”. Mai mult, Curtea consideră că în procedurile reclamate, privite în ansamblu, nu există nici o aparenţă de incorectitudine care să fi încălcat garanţiile unui proces echitabil in sensul Articolului 6 alineatul 1 din Convenţie.
Rezultă că această reclamaţie este în mod manifest neîntemeiată şi trebuie să fie respinsă în conformitate cu Articolul 35 alineatele 3 şi 4 din Convenţie.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE
II. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie
22. În conformitate cu art. 41 din Convenţie,
« În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă. »
A. Daune
23. În formularul lor de cerere, reclamanţii au cerut restituirea apartamentelor 5 şi 6, ca fiind modul cel mai adecvat ca Statul să ofere reparaţii. În cazul în care restituirea nu ar fi acordată, aceştia au revendicat suma de 50.000 euro (EUR). Aceştia au reclamat de asemenea suma de 5.000 euro pentru daune nepecuniare.
Drept răspuns la observaţiile Guvernului, primul reclamant a cerut restituirea celor două apartamente sau, dacă acest lucru nu va fi posibil, suma de 150.000 euro pentru daune pecuniare.
Într-o scrisoare din 20 septembrie 2007, prezentată de primul reclamant în urma comentariilor Guvernului cu privire la reclamaţiile pentru satisfacţie echitabilă, se precizează că reclamanţii au solicitat 120.000 euro ca daune pecuniare şi au înaintat un raport de expertiză ce menţiona că valoarea curentă a celor două apartamente este de 123.857.
24. Guvernul a considerat, în conformitate cu propriul său raport de expertiză, că valoarea pe piaţă a apartamentelor 5 şi 6 era de 35.385 euro. Acesta a susţinut că raportul său de expertiză era tehnic şi teoretic şi că expertul nu văzuse apartamentele. În plus, a considerat că declararea unei încălcări ar putea constitui în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice daune nepecuniare pe care le-ar fi putut suferi reclamanţii.
În observaţia lor suplimentară asupra Articolului 41 din 27 iunie 2007 Guvernul a constatat că cererea de satisfacţie echitabilă fusese înaintată doar de primul reclamant, care nu avea nici o putere de autoritate pentru ceilalţi doi reclamanţi. Acesta a considerat că primul reclamant poate revendica doar o parte din daunele pecuniare.
25. Curtea reiterează faptul că o hotărâre în care constată o încălcare impune asupra statului pârât o obligaţie legală în conformitate cu Convenţia de a pune capăt încălcării şi de a realiza reparaţiile necesare pentru consecinţele acesteia. Dacă dreptul intern permite doar parţial efectuarea reparaţiei, Articolul 41 din Convenţie oferă Curţii puterea de a acorda despăgubiri părţii prejudiciate de actul sau de omiterea care a dus la descoperirea încălcării Convenţiei. Curtea beneficiază de o anumită discreţie în exercitarea puterii respective, aşa cum atestă adjectivul “echitabil” şi expresia “dacă este cazul”.
26. Printre problemele pe care Curtea le ia în considerare atunci când evaluează despăgubirea se află daunele pecuniare, adică pierderea suferită mod real ca rezultat al pretinsei încălcări, şi daunele nepecuniare, reprezentând compensaţia pentru tulburare, inconvenienţă şi nesiguranţă cauzate de încălcare şi alte pierderi nepecuniare
(a se vedea, de asemenea, Ernestina Zullo împotriva Italiei, nr. 64897/01, alineatul 25, 10 noiembrie 2004).
27. Curtea constată că prezenta cerere a fost introdusă de către trei reclamanţi şi că toţi aceştia au solicitat daune în formularul de cerere. Constată de asemenea că observaţiile reclamanţilor şi reclamaţiile pentru satisfacţia echitabilă au fost prezentate doar de unul dintre reclamanţi, în ciuda faptului că toţi aceştia aveau un reprezentant comun. Cu privire la formularea din scrisoarea din 20 septembrie 2007, prezentată de către primul reclamant, dar referindu-ne la toţi cei trei reclamanţi, Curtea nu este convinsă că în cazul de faţă primul reclamant a solicitat satisfacţie echitabilă doar în numele său şi nu şi în numele fraţilor săi de asemenea.
Prin urmare, Curtea nu va face în cazul de faţă uz excesiv de formalităţi şi va considera că reclamaţia pentru daune a fost introdusă în numele tuturor reclamanţilor.
28. Curtea consideră, în circumstanţele cauzei, că returnarea proprietăţii în chestiune (apartamentele 5 şi 6), după cum a fost dispus prin sentinţa definitivă din 31 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Cluj, ar pune reclamanţii într-o situaţie pe cât posibil echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1.
29. În cazul în care această restituire de către Statul pârât nu are loc, Curtea declară că Statul pârât va plăti reclamanţilor, pentru daune pecuniare, o sumă corespunzătoare cu valoarea curentă a proprietăţii. În baza informaţiilor aflate la dispoziţia sa cu privire la preţurile imobiliare pe piaţa locală şi la rapoartele de expertiză furnizate de către părţi, Curtea acordă suma de 90.000 euro în comun reclamanţilor.
30. Curtea consideră că grava intervenţie în dreptul reclamantului de a se bucura netulburat de bunurile sale nu ar putea fi compensat într-un mod adecvat prin simpla constatare a încălcării Articolului 1 din Protocolul nr. 1. Realizând o evaluare pe o bază echitabilă, conform Articolului 41 din Convenţie, Curtea le acordă reclamanţilor în comun suma de 5.000 euro drept daune nepecuniare.
B. Costuri şi cheltuieli de judecată
31. În formularul lor de cerere, reclamanţii au solicitat rambursarea costurilor şi cheltuielilor, fără a le cuantifica sau prezenta documente justificative.
32. Guvernul a contestat reclamaţia ca fiind neîntemeiată.
33. Curtea reiterează că în baza Articolului 41 din Convenţie, aceasta va rambursa doar costurile şi cheltuielile care au fost indicate ca fiind suportate în mod real şi necesare şi sunt rezonabile din punctul de vedere al cuantumului (a se vedea Arvelakis împotriva Greciei, nr. 41354/98, alineatul 34, 12 aprilie 2001). În plus, Reglementarea 60 alineatul 2 din Regulamentul Curţii prevede ca detaliile enumerate ale oricărei reclamaţii realizate în baza Articolului 41 din Convenţie trebuie să fie prezentate, împreună cu documentele justificative relevante sau voucherele, în caz contrar Curtea poate respinge reclamaţia integral sau parţial.
34. În cazul de faţă, Curtea constată că reclamanţii nu şi-au justificat reclamaţia în nici un fel, întrucât nu şi-au cuantificat niciodată costurile şi nici nu au prezentat nici un document justificativ. În consecinţă, Curtea nu acordă nici o sumă cu acest titlu (a se vedea Cumpănă şi Mazăre împotriva României [GC], nr. 33348/96, alineatele 133-134, CEDO 2004 XI).
C. Majorări de întârziere
35. Curtea hotărăşte să aplice majorările de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei procente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:
1. Declară reclamaţia cu privire la Articolul 1 din Protocolul nr. 1 admisibilă şi restul cererii inadmisibil;
2. hotărăşte că s-a încălcat Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie ;
3. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie să restituie reclamanţilor apartamentele 5 şi 6, str. Someşului 15-17, Cluj-Napoca în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenţie;
b) că, în cazul nerestituirii, statul pârât va plăti reclamanţilor în comun, în termenul aceloraşi trei luni, suma de 90.000 euro (nouăzeci de mii de euro), plus orice sumă putând fi datorată ca daune pecuniare
c) Că, în orice situaţie, statul pârât va plăti în comun reclamanţilor în termenul aceloraşi trei luni, suma de 5.000 euro (cinci mii euro),
d) Că sumele de mai sus vor fi convertite în moneda statului pârât, la cursul aplicabil la data achitării;
e) Că începând de la data expirării termenului amintit şi până la momentul efectuării plăţii, sumele vor fi majorate cu o dobândă simplă, a cărei rată este egală cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicată de Banca Centrală Europeană, la care se vor adăuga trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfacţii echitabile pentru restul.
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la data de 21 octombrie 2008, în aplicarea art. 77 alineatele 2 şi 3 din Regulament.
Santiago Quesada, Josep Casadevall,
Grefier preşedinte
Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Chiorean contra României -Restituire imobil nationalizat ilegal - Articolul 1 Protocolul 1 CEDO
