Lebbink contra Olandei - Viaţă familială Definirea noţiunii

O simplă relaţie biologică, fără alte elemente juridice sau de fapt, indicând o legătură între copil şi un părinte, nu este suficientă pentru ca art. 8 să fie aplicabil.

Fiica reclamantului s-a născut în afara căsătoriei, din relaţia acestuia cu mama copilului, care a durat 9 ani. La naşterea copilului, mama acestuia a fost numită tutore. Reclamantul nu a făcut niciodată vreo declaraţie formală de recunoaştere a paternităţii copilului. După ce relaţia cu mama acestuia s-a stricat, reclamantul a cerut să îi fie acordat un drept la vizită al fetiţei. Cererea lui a fost respinsă pe motiv că nu a probat existenţa unei relaţii familiale cu copilul.

Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). O simplă relaţie biologică, fără alte elemente juridice sau de fapt, indicând o legătură între copil şi un părinte, nu este suficientă pentru ca art. 8 să fie aplicabil. Reclamantul nu a încercat vreodată să îşi recunoască paternitatea, dar cu toate acestea copilul s-a născut dintr-o relaţie reală între el şi mama fetiţei. În plus, şi după ruperea relaţiei, reclamantul a vizitat în permanenţă fata şi s-a interesat de educaţia şi creşterea ei. De aceea, Curtea a considerat că între el şi copil s-a stabilit – dincolo de legătura biologică – o adevărată relaţie familială, care trebuia protejată de către autorităţile olandeze. În consecinţă, există o violare a art. 8.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lebbink contra Olandei - Viaţă familială Definirea noţiunii