Musuc contra Moldovei - Arestare preventiva nejustificata. Incalcarea art. 5 CEDO

Comentarii

0

Musuc contra Moldovei - Arestare preventiva nejustificata. Incalcarea art. 5 CEDO

(Cererea nr. 42440/06)

HOTĂRÂRE  STRASBOURG

6 noiembrie 2007

DEFINITIVĂ  06/02/2008

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Muşuc c. Moldovei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:
Dl J. CASADEVALL, Preşedinte, Dl G. BONELLO, Dl K. TRAJA, Dl L. GARLICKI,
Dra L. MIJOVIĆ,
Dl J. ŠIKUTA,
Dna P. HIRVELÄ, judecători,
şi dna F. ARACI, Grefier adjunct al Secţiunii,
Deliberând la 9 octombrie 2007 în şedinţă închisă,
Pronunţă următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 42440/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale („Convenţia”), de către Eduard Muşuc („reclamantul”), la 3 noiembrie 2006.
2. Reclamantul a fost reprezentat de către dra Janeta Hanganu, un avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu.
3. Reclamantul a pretins, în special, că arestarea sa preventivă a fost arbitrară şi a susţinut că au avut loc câteva violări ale articolului 5 §§ 1, 3 şi 4 al Convenţiei.
4. La 5 decembrie 2006, Secţiunea a Patra a Curţii a comunicat Guvernului cererea. În conformitate cu prevederile articolului 29 § 3 al Convenţiei, ea a decis să examineze fondul cererii concomitent cu admisibilitatea acesteia.
5. Judecătorul Pavlovschi, judecătorul ales din partea Republicii Moldova, s-a abţinut de la judecarea cauzei (articolul 28 al Regulamentului Curţii) înainte ca aceasta să fie comunicată Guvernului. La 8 februarie 2007, Guvernul, în conformitate cu articolul 29 § 1 (a) al Regulamentului Curţii, a informat Curtea că el este de acord ca în locul acestuia să fie desemnat un alt judecător ales şi a lăsat alegerea persoanei desemnate în seama Preşedintelui Camerei. La 18 septembrie 2007, Preşedintele l-a desemnat pe judecătorul Šikuta să participe la judecarea cauzei.
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI
6. Reclamantul s-a născut în anul 1975 şi locuieşte în Chişinău. El este conducătorul Megadat.com SRL, o întreprindere care este reclamant în cauza Megadat.com SRL v. Moldova, nr. 21151/04, şi liderul unui partid de opoziţie extraparlamentar.
1. Procedurile penale pornite împotriva reclamantului
7. La 31 mai 2006, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei („CCCEC”) a pornit proceduri penale în baza unei pretinse însuşiri, în anul 2002, a unui imobil care aparţinea întreprinderii X.
8. La 22 septembrie 2006, reclamantul a fost declarat bănuit în procesul penal. Printr-o ordonanţă din aceeaşi dată, se pretindea că, în calitatea sa de conducător al Megadat.com SRL, el a cumpărat de la banca M. imobilul, care anterior a fost transferat băncii de către întreprinderea X ca plată pentru un credit pe care ultima nu l-a putut restitui. Potrivit CCCEC, imobilul a fost cumpărat de Megadat.com la un preţ mai mic decât preţul de piaţă al imobilului la acea dată.
CCCEC a pretins că infracţiunea a fost săvârşită de reclamant în complicitate cu tatăl său care, la acea dată, era preşedinte al consiliului de administrare al întreprinderii X. După cum s-a pretins, tatăl reclamantului a reuşit să convingă consiliul de administrare să pună în gaj imobilul la banca M. şi să indice în contractul de gaj o valoare mai mică decât valoarea de piaţă. Ulterior, când întreprinderea X nu a putut să restituie creditul, inclusiv, după cum s-a pretins, din cauza acţiunilor tatălui reclamantului, acesta din urmă s-a folosit de funcţia sa de preşedinte al consiliului de administrare pentru a-i convinge pe ceilalţi membri ai consiliului de administrare să transfere imobilul băncii în loc de bani, evitând astfel o licitaţie publică. În asemenea mod, banca M. a intrat în posesia imobilului la un preţ redus.
Ulterior, reclamantul, în calitatea sa de conducător al Megadat.com SRL, a cumpărat de la banca M. imobilul la un preţ mai mic decât valoarea lui de piaţă, cauzând, astfel, întreprinderii X un prejudiciu de 1,988,130 lei moldoveneşti (MDL).
9. Ordonanţa din 22 septembrie 2006 conţinea acuzaţiile de mai sus aduse reclamantului şi tatălui său, fără ca acestea să fie bazate pe vreo probă.
2. Arestarea preventivă a reclamantului
10. La 28 septembrie 2006, reclamantul a fost reţinut, iar Judecătoriei Buiucani i-a fost prezentat un demers pentru arestarea preventivă a acestuia pe un termen de zece zile. Demersul a reiterat toate acuzaţiile aduse reclamantului şi tatălui acestuia, conţinute în ordonanţa din 22 septembrie 2006 (a se vedea paragraful 8 de mai sus), şi a pretins inter alia că reclamantul putea să încerce să influenţeze martorii, deoarece, între 1999 şi 2002, el şi tatăl lui l-au ameninţat pe E.S., actualmente un martor în cauza împotriva acestora.
11. În aceeaşi zi, judecătorul de instrucţie M.D. a eliberat un mandat de arest pe o perioadă de zece zile. Motivele pentru arestarea preventivă a reclamantului au fost faptul că el a fost acuzat de o infracţiune gravă, că exista riscul înţelegerii între co-acuzaţi, că exista riscul ca reclamantul să distrugă probele şi că existau probe că acesta a încercat să influenţeze un martor.
12. Reclamantul a depus recurs împotriva încheierii, susţinând că nu exista o bănuială rezonabilă de a crede că el a săvârşit o infracţiune. Acuzaţia împotriva sa se baza pe faptul că Megadat.com SRL a cumpărat un imobil de la o bancă la un preţ stabilit de bancă. Toate contractele cu privire la chestiunea dată erau valabile şi nimeni nu le-a contestat vreodată. Nu au fost stabilite alte fapte, care ar fi creat o bănuială rezonabilă. Mai mult, nu numai că procurorii nu au dovedit existenţa unei bănuieli rezonabile că reclamantul a fost implicat în infracţiune, ci, mult mai important, ei nu au dovedit existenţa unei infracţiuni.
Motivele pe care s-a bazat instanţa de judecată la arestarea lui preventivă erau formale şi lipsite de suport factologic. De asemenea, el a susţinut că nu a încercat niciodată să influenţeze vreun martor şi s-a plâns că judecătorul M.D. a respins cererea sa de audiere a martorului pe care, după cum se pretindea, el ar fi încercat să-l influenţeze. La fel, judecătorul M.D. a refuzat să-i dea acces la materialele din dosar, relevante pentru arestarea lui preventivă. Lui nu i s-a dat nici măcar o copie a înscrisului care conţinea declaraţiile martorului E.S.
In fine, reclamantul a declarat că el nu a putut să se întâlnească cu avocaţii săi în condiţii de confidenţialitate în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC din cauza unui perete din sticlă care îi separa. El a declarat că peretele din sticlă constituia un obstacol atât pentru comunicarea confidenţială, cât şi pentru schimbul de documente dintre el şi avocaţii săi.
13. La 3 octombrie 2006, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului. Ea nu a dat nicio apreciere argumentelor reclamantului cu privire la lipsa unei bănuieli rezonabile şi a susţinut că, potrivit articolului 5 § 3 al Convenţiei, ea nu era obligată să examineze toate argumentele invocate de reclamant. Totuşi, ea a acceptat motivele aduse de Judecătoria Buiucani în favoarea arestării preventive a reclamantului şi a declarat că reclamantul şi avocaţii săi nu aveau dreptul să vadă materialele dosarului penal, ci doar materialele prezentate de procuror în sprijinul demersului privind aplicarea arestării preventive. În continuare, instanţa de judecată a declarat că o copie a înscrisului care conţinea declaraţiile martorului E.S. a fost anexată la demersul procurorului privind aplicarea arestării preventive; totuşi, ea nu a menţionat dacă aceasta a fost dată reclamantului sau avocatului lui. In fine, instanţa de judecată a respins plângerea reclamantului că prima instanţă a refuzat să-l audieze pe E.S. şi a declarat că legislaţia naţională a Republicii Moldova nu prevedea audierea martorilor în procedurile cu privire la aplicarea măsurilor preventive.
3. Procedurile cu privire la prelungirea arestării preventive a reclamantului
14. La 4 octombrie 2006, procurorul L.R. a adresat Judecătoriei Buiucani un demers privind prelungirea arestării preventive a reclamantului cu treizeci de zile. Motivele pentru prelungire erau similare celor invocate în primul demers privind eliberarea unui mandat de arest.
15. În observaţiile sale scrise, reclamantul s-a opus prelungirii şi a declarat, din nou, că nu exista o bănuială rezonabilă că el a săvârşit o infracţiune. De asemenea, el a susţinut că nu a încercat niciodată să influenţeze vreun martor şi că nu existau motive pentru detenţia sa. El a solicitat, în mod repetat, audierea martorului pe care el a fost acuzat că ar fi încercat să-l influenţeze.
16. La 6 octombrie 2006, Judecătoria Buiucani a admis demersul procurorului cu privire la prelungirea arestării preventive pe aceleaşi motive ca şi cele invocate în procedurile iniţiale cu privire la aplicarea arestării preventive. Instanţa de judecată a susţinut că ea nu avea dreptul să se expună asupra vinovăţiei reclamantului şi a relevanţei probelor, care au servit ca bază pentru acuzarea acestuia. De asemenea, instanţa de judecată a susţinut că ea nu a considerat necesar s-o audieze pe E.S., deoarece declaraţiile scrise ale acesteia au fost anexate la demersul procurorului privind aplicarea arestării preventive.
17. Reclamantul a depus recurs şi a susţinut că prelungirea era ilegală, deoarece demersul procurorului privind prelungirea a fost depus în afara termenului. El a declarat că, potrivit articolului 186 alin. (6) al Codului de procedură penală, procurorul avea dreptul să solicite prelungirea nu mai târziu de cinci zile până la expirarea termenului de arestare. Deoarece termenul de arestare expira la 8 octombrie 2006, demersul privind prelungirea trebuia depus cel târziu la 3 octombrie 2006. În temeiul articolului 230 al Codului de procedură penală, nerespectarea termenului avea ca rezultat pierderea dreptului procurorului de a solicita prelungirea şi nulitatea demersului privind prelungirea. Reclamantul a declarat că el a invocat acest argument în faţa primei instanţe, însă acesta a fost ignorat. Mai mult, înainte de şedinţa primei instanţe, procurorul şi judecătorul s-au încuiat în biroul judecătorului, fără ca apărarea să fie prezentă, şi au avut o discuţie confidenţială. Din acel motiv, reclamantul l-a recuzat pe judecător. Totuşi, cererea lui de recuzare a fost respinsă.
În continuare, reclamantul s-a plâns că prima instanţă nu i-a dat acces la materialele dosarului relevante pentru procedurile cu privire la arestarea preventivă. El a declarat că i-au fost prezentate următoarele documente:

• ordonanţa din 22 septembrie 2006 prin care el a fost declarat bănuit în procesul penal;
• procesul-verbal din 28 septembrie 2006 cu privire la reţinerea sa;
• demersul procurorului din 28 septembrie 2006 privind arestarea lui preventivă;
• ordonanţa din 4 octombrie 2006 privind punerea sub învinuire a reclamantului;
• copii ale cererilor de a asigura reclamantul cu apă minerală şi ziare;
• copii ale cererilor reclamantului de a avea întrevederi cu avocatul său;
• rezultatele examinării medicale a reclamantului;
• patru fotografii color ale clădirii Curţii de Apel.

Potrivit reclamantului, acele documente nu conţineau nicio probă în sprijinul arestării sale. Reclamantul l-a acuzat pe judecătorul din prima instanţă că a minţit referitor la faptul că lui i s-a dat o copie a înscrisului care conţinea declaraţiile martorului E.S. şi a invocat discuţiile dintre judecător şi procuror din timpul şedinţei, când judecătorul l-a întrebat pe procuror unde era declaraţia scrisă a martorului E.S., iar procurorul i-a răspuns: „Eu nu ştiu, poate la Curtea de Apel.”
Reclamantul a solicitat Curţii de Apel să caseze încheierea Judecătoriei Buiucani şi să dispună eliberarea sa. De asemenea, el a solicitat ca martorul E.S. să fie audiat şi avocatului său să-i fie dat accesul la materialele dosarului, care confirmau necesitatea de a-l ţine în arest. In fine, el a cerut informarea Consiliului Superior al Magistraturii despre faptul că judecătorul M.D. de la Judecătoria Buiucani a avut o discuţie confidenţială cu procurorul înainte de şedinţă şi că a admis un demers care a fost înaintat cu omiterea termenului.
18. La 11 octombrie 2006, în timpul şedinţei de la Curtea de Apel, avocaţii reclamantului au reiterat cererea de a li se da acces la dosar şi de a li se permite să vadă declaraţiile martorului E.S. Dintr-o înregistrare audio a şedinţei, reiese că avocaţii reclamantului au insistat să li se dea o copie a declaraţiilor lui E.S., deşi procurorul continua să susţină că aceştia le-au văzut. Avocaţii reclamantului au solicitat ca procurorul să prezinte o recipisă, care să dovedească că lor li s-a dat înscrisul şi au cerut procurorului să-l dea în cadrul şedinţei. La cererea avocaţilor, instanţa de judecată a luat o pauză aparent pentru a permite procurorului de a le prezenta o copie a declaraţiilor lui E.S.; totuşi, după pauză, aceasta a pronunţat imediat decizia sa. Cererea avocaţilor nu pare să fi fost admisă, deoarece Curtea de Apel nu s-a referit deloc la ea în decizia sa. Ea a constatat că prima instanţă nu a comis nicio încălcare de procedură. Totuşi, având în vedere că reclamantul avea un domiciliu permanent, nu avea antecedente penale şi că nu exista riscul împiedicării de către acesta a aflării adevărului, Curtea de Apel a decis să-l elibereze pe cauţiune. Pronunţând acea decizie, Curtea de Apel s-a referit la principiul potrivit căruia un acuzat trebuie judecat întotdeauna în libertate şi a fixat cauţiunea la MDL 2,000,000. Instanţa de judecată a dispus ca arestarea reclamantului să continue până când acesta va plăti banii.
19. Deoarece reclamantul nu a putut plăti suma stabilită pentru cauţiune, el a continuat să fie deţinut. El a prezentat Curţii un certificat de la angajatorul său, care prevedea că, între ianuarie şi septembrie 2006, el nu a avut niciun venit.
20. Reclamantul a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Potrivit lui, camera pentru întrevederi dintre avocaţi şi deţinuţi avea un perete din sticlă pentru a-i ţine separaţi. Ei trebuia să strige pentru a se auzi reciproc şi nu puteau face schimb de documente.
21. La 14 noiembrie 2006, Judecătoria Buiucani a examinat o cerere habeas corpus depusă de reclamant şi a dispus eliberarea sa fără cauţiune.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
22. Părţile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:
„Articolul 186 alin. (6)
În caz dacă este necesar de a prelungi durata arestării preventive a învinuitului, procurorul, nu mai tîrziu de 5 zile pînă la expirarea termenului de arestare, înaintează judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea acestui termen.
...
Articolul 192. Liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei deţinute
(4) Cuantumul cauţiunii se fixează de către judecătorul de instrucţie sau de instanţă de la 300 la 100000 unităţi convenţionale, în dependenţă de starea materială a persoanei respective şi de gravitatea infracţiunii.
Articolul 230 alin. (2)
În cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen.”
ÎN DREPT
23. Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenţiei, că arestarea sa a fost impusă în lipsa motivelor verosimile de a bănui că el a săvârşit o infracţiune. Mai mult, reclamantul a declarat că prelungirea arestării sale a fost ilegală, deoarece demersul procurorului din 4 octombrie 2006 privind prelungirea arestării a fost depus cu omiterea termenului. Partea relevantă a articolului 5 este următoarea:
„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
...
(c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ...”
24. De asemenea, el a pretins, în temeiul articolului 5 § 3 al Convenţiei, că instanţele judecătoreşti nu au adus motive relevante şi suficiente pentru arestarea sa. Mai mult, decizia Curţii de Apel din 11 octombrie 2006, prin care s-a stabilit cauţiunea, nu era compatibilă cu articolul 5 § 3 al Convenţiei, deoarece suma acesteia nu a fost fixată cu referire la scopul pentru care ea a fost impusă, şi anume de a asigura că reclamantul se va prezenta la audiere. Partea relevantă a articolului 5 § 3 este următoarea:
„Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, ... are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”
25. Reclamantul a mai pretins, în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, că el nu a avut un recurs efectiv, conform legislaţiei naţionale, pentru a contesta suma stabilită pentru cauţiune şi că în timpul procedurilor cu privire la arestarea lui preventivă el şi avocaţii săi nu au avut acces la materialele din dosarul său penal, în baza cărora instanţele judecătoreşti au dispus arestarea lui preventivă. El a mai declarat că el nu s-a putut întâlni cu avocaţii săi în condiţii de confidenţialitate, deoarece ei erau separaţi printr-un perete din sticlă. Articolul 5 § 4 al Convenţiei prevede următoarele:
„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”