RODlC contra Bosniei şi Herţegovina - Neasigurarea de condiţii bune deţinuţilor supuşi violenţelor inter-etnice: încălcare.
| Comentarii |
|
Cauza RODlC şi alţii împotriva Bosniei şi Herţegovina (nr. 22893/05), hotărârea din 27 mai 2008 [Secţia a IV-a]
În fapt
Reclamanţii, cetăţeni ai Bosniei şi Herţegovina, au fost condamnaţi pentru crime de război împotriva civililor bosniaci în timpul războiului dintre 1992-1995 din Bosnia şi Herţegovina. între august 2004 şi mai 2005 reclamanţii au fost trimişi la penitenciarul Zenica, singurul penitenciar de maximă securitate din acea parte a ţării, unde populaţia din închisoare era în procent de aproximativ 90% bosniacă.
în mai 2005, graffiti insultătoare, ce făceau referire la doi dintre reclamanţi, au fost descoperite în cantina penitenciarului. Cei responsabili nu au fost niciodată identificaţi. La începutul lunii iunie 2005, după vizionarea înregistrării video a uciderii în 1 995 a bosniacilor din Srebrenica, un deţinut l-a atras pe cel de-al doilea reclamant în celula sa şi l-a lovit cu pumnul în ochi. Trei zile mai târziu, reclamantul a fost dus la spital. Potrivit unui raport oficial, atacul a fost motivat etnic, atacatorul avea o bucată de sticlă în mână iar consecinţele puteau fi mult mai grave dacă nu ar fi intervenit un alt deţinut, în acelaşi timp, un alt deţinut l-a atacat pe cel de-al patrulea reclamant în cantina închisorii. Gardienii au intervenit după ce a primit mai multe lovituri la cap. El a fost dus la spital.
Pe 8 iunie 2005 reclamanţii declarat greva foamei pentru a atrage atenţia publicului asupra situaţiei lor şi au fost imediat plasaţi în încăperi separate ale spitalului penitenciarului. în aceeaşi zi, deţinuţii responsabili pentru atac au fost condamnaţi la 20 zile de izolare iar investigaţia a fost efectuată de către o comisie ad-hoc. Pe 15 iunie 2005, Ministrul de Justiţie al Bosniei şi Herţegovinei a dispus transferul reclamanţilor la alt penitenciar din motive de siguranţă. Ulterior, comisia a întocmit un raport final în care a criticat autorităţile penitenciare pentru eşecul protejării reclamanţilor. în apărarea lor, autorităţile au invocat, printre altele, lipsa de personal. La 1 iulie 2005, reclamanţii au încetat greva foamei ca răspuns la cererea formulată de Curtea Europeană.
Reclamanţii s-au plâns fără succes la Curtea Constituţională din Bosnia şi Herţegovina cu privire la neaplicarea deciziei din 15 iunie 2005 ce ordona transferul lorîn alt penitenciar şi la condiţiile de detenţie din Penitenciarul Zenica. în cele din urma reclamanţii au fost transferaţi la Penitenciarul Mostar.
în drept
Art. 3 (detenţia în penitenciarul Zenica cu ceilalţi deţinuţi) - Reclamanţii au susţinut că au fost persecutaţi de ceilalţi deţinuţi din momentul sosirii lorîn penitenciarul Zenica şi până li s-a asigurat internarea separată în spitalul penitenciarului. Curtea nu a reţinut că strategia guvernului de integrare a celor condamnaţi de crime de război în sistemul penitenciar obişnuit este în mod inerent inumană sau degradantă. Totuşi, ea nu a negat faptul că implementarea acelei politici putea ridica unele probleme în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 3.
Era de notorietate faptul că cele trei principale comunităţi etnice din Bosnia şi Herţegovina (bosniacii, croaţii şi sârbii) se aflaseră în război fiecare cu cealaltă din 1992 până în 1995. Datorită atrocităţilor comise în timpul războiului, relaţiile inter-etnice erau încă tensionate iar apariţiile violenţelor motivate etnic erau frecvente încă din timpul perioadei relevante. De asemenea au fost raportate grave incidente referitoare la violenţe motivate etnic îndreptate împotriva prizonierilor de origine sârbă sau croată în Pen itenciarul Zenica. Luând în considerare numărul bosniacilor din penitenciar şi natura faptelor săvârşite de reclamanţi (crime de război împotriva bosniacilor), era clar că deţinerea lor în acel penitenciar ridica probleme sub aspectul asigurării integrităţii lor fizice. în ciuda acestui fapt, nicio măsură specifică de securitate nu a fost introdusă în penitenciar timp de mai multe luni. Reclamanţii au fost plasaţi în celule obişnuite, trebuind să împartă celula cu alţi 20 de deţinuţi, furnizându-li-se camere separate în spitalul penitenciar doar după atacul din iunie 2005, după ce au declarat că intră în greva foamei şi după atenţia dată de mass-media. Acest lucru s-a întâmplat după aproape zece luni după ce primul dintre reclamanţi a ajuns în penitenciar. Era adevărat că penitenciarul Zenica ducea o serioasă lipsă de personal în timpul perioadei examinate. Cu toate acestea, viciile structurale nu au alterat obligaţia statului de a asigura în mod adecvat siguranţa prizonierilor. Curtea a concluzionat că starea fizică de sănătate a reclamanţilor nu a fost protejată în mod adecvat de la momentul sosirii lorîn penitenciarul Zenica şi până li s-a asigurat internarea separată în spital -o perioadă care a durat între una şi zece luni, în funcţie de reclamant.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Art. 3 (condiţiile de detenţie din spitalul penitenciarului Zenica) - Reclamanţilor li s-a alocat un spaţiu mai mare de patru metri pătraţi de fiecare (cerinţa minimală pentru un singur deţinut într-o celulă cu mai multe locuri potrivit standardelor stabilite de Comitetul Consiliului Europei pentru Prevenirea Torturii sau a Tratamentelor ori Pedepselor Inumane sau Degradante). Deşi camerele nu erau echipate cu toaletă sau apă curentă, guvernul a susţinut, iar reclamanţii nu au contestat, că au avut acces nelimitat la toate facilităţile sanitare, inclusiv pe timpul nopţii. Reclamanţii nu s-au plâns cu privire la accesul adecvat la lumina naturală, ventilaţie, încălzire sau lumină artificială. Aflându-se sub protecţie specială, reclamanţii nu au putut beneficia de întreg spectrul de activităţi lucrative, educative sau recreaţionale. Trebuia totuşi notat că au putut urmări programe de televiziune şi au putut obţine materiale scrise fără restricţii. în sfârşit, în opinia Curţii, ei au petrecut un timp adecvat în afara unităţii spitaliceşti în fiecare zi. Nu au existat indicii potrivit cu care accesul la facilităţile în chestiune s-a făcut într-un mod inuman sau degradant.
Concluzie: neîncălcare (unanimitate).
Curtea a constatat de asemenea încălcarea art. 13 coroborat cu art. 3 din Convenţie pentru lipsa unui remediu efectiv în ceea ce priveşte cererea reclamanţilor formulată în temeiul art. 3.
Art. 41 - 4.000 euro primului şi celui de al patrulea reclamant şi 2.000 euro celui de al doilea şi al treilea reclamant cu titlul de daune morale.
| ← Ilie Şerban contra României - Înscriere în barou fără... | MELTEX LTD contra Armeniei - Art. 35 alin. (3). Competenţa... → |
|---|
