Sandor Kocsis contra Romaniei - Indemnizatie de concediu ingrijire copii. Intarziere de plata. Daune

Comentarii

0

Traducere din limba franceză

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Secţia a III-a

HOTĂRÂREA

din 20 decembrie 2007

înCauza Kocsis împotriva României

(Cererea nr. 10395/02)

Strasbourg

Devenită definitivă la data de 20.03.2008

Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute în art. 44 alin. (2) din Convenţie. Poate suferi modificări de formă.

În Cauza Kocsis împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a III-a), statuând în cadrul unei camere formate din:

Domnii     B.M. Zupančič, preşedinte,

C. Bîrsan,

Doamnele E. Fura-Sandström,

A. Gyulumyan,

Domnii      E. Myjer,

David Thor Björgvinsson,

Doamna     I. Berro-Lefevre, judecători,

şi domnul S. Quesada, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 29 noiembrie 2007,

a pronunţat următoarea hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 10395/02, introdusă împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnulSandor Kocsis(reclamantul), a sesizat Curtea la data de 2 august 2001 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna B. Ramaşcanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul, jurist de meserie, nu a fost reprezentat în faţa Curţii.

3. La 4 septembrie 2006, Curtea a hotărât să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii şi neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive Guvernului. Prevalându-se de dispoziţiile art. 29 alin. 3, ea a decis că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

4. Reclamantul s-a născut în anul 1956 şi locuieşte la Târgu Mureş.

A. Procedura de plată a unei indemnizaţii de concediu plătit pentru îngrijirea copiilor

1. Primul ciclu de proceduri

5. La 2 septembrie 1998 reclamantul a sesizat Judecătoria Târgu Mureş (instanţa) cu o acţiune împotriva angajatorului său, societatea comercială de drept privat M. (societatea), pentru a i se acorda o indemnizaţie de concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în sumă de 147.064.145 lei vechi româneşti (ROL), privind perioada care începe de la 11 martie 1998 până la 28 februarie 1999. El a cerut de asemenea daune-interese pentru întârzierea de plată a acestei sume.

6. La data de 15 octombrie 1998 a avut loc o şedinţă. Într-o întâmpinare societatea a recunoscut că trebuia să plătească reclamantului 32.270.121 ROL. Reclamantul a solicitat un termen pentru a putea lua cunoştinţă de conţinutul acestei întâmpinări.

7. În perioada 19 noiembrie 1998-11 martie 1999 au avut loc patru amânări. Prima a fost dispusă din oficiu de instanţă, pentru ca părţile să precizeze modalităţile de calcul al sumelor respective; celelalte amânări au fost acordate la cererea reclamantului pentru a-şi preciza acţiunea, a da în judecată direcţia judeţeană a muncii (direcţia muncii) şi a studia dosarul.

8. La 1 şi 22 aprilie 1999 instanţa a cerut societăţii să prezinte la dosar o copie a contractului de muncă al reclamantului şi să precizeze modalităţile de calcul a sumei indicată în întâmpinarea sa.

9. La 20 mai 1999 părţile şi-au expus verbal argumentele. La cererea reclamantului instanţa a amânat pronunţarea sentinţei.

10. La 27 mai 1999 instanţa a constatat că era necesar ca reclamantul să prezinte precizări suplimentare în privinţa sumei totale a pretenţiilor sale.

11. La 24 iunie 1999 reclamantul a precizat că această sumă se ridica la 262.654.279 ROL. Ţinând cont de această sumă şi bazându-se pe art. 2 alin. 1 b) din codul de procedură civilă, instanţa a ridicat din oficiu o excepţie de incompetenţă materială şi a amânat pronunţarea sentinţei datorită lipsei de timp suficient pentru a delibera.

12. La 28 iunie 1999 instanţa a constatat că nu era competentă să analizeze cauza. La 20 septembrie 1999 dosarul a fost trimis la Tribunalul Mureş (tribunalul), care l-a înregistrat la 23 septembrie 1999.

13. În perioada 12 noiembrie - 24 decembrie 1999 au avut loc patru amânări ale cauzei, din care una a fost dispusă din oficiu de tribunal pentru a obţine de la registrul comerţului informaţii asupra societăţii şi trei au fost acordate la cererea reclamantului, pentru a-şi modifica acţiunea, a studia întâmpinarea prezentată la dosar de direcţia muncii şi a dispune asupra cererii sale de recuzare a tuturor judecătorilor tribunalului.

14. La 28 decembrie 1999 Curtea de Apel Târgu Mureş (Curtea de Apel) a respins cererea de recuzare şi a aplicat o amendă reclamantului  pentru că a dat dovadă de rea credinţă solicitând recuzarea.

15. Dezbaterile în faţa tribunalului au avut loc la 4 februarie 2000. La cererea părţilor, pronunţarea hotărârii a fost amânată pentru 11 februarie 2000, dată la care au prezentat la dosar concluzii scrise. Din lipsă de timp spre a delibera tribunalul a amânat din nou pronunţarea hotărârii.

16. Printr-o hotărâre din 16 februarie 2000 tribunalul a admis parţial acţiunea şi a condamnat societatea la plata către reclamant a unei indemnizaţii de concediu de 32.270.121 ROL, 21.750.061 ROL daune-interese şi 150.000 ROL cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi hotărâre tribunalul a respins acţiunea îndreptată împotriva direcţiei muncii. La 4 mai 2000 hotărârea a fost comunicată reclamantului.

17. Reclamantul şi societatea au înaintat apel în faţa Curţii de Apel. Reclamantul s-a plâns că tribunalul nu a ţinut cont de dubla calitate de consilier juridic şi de membru al consiliului de administraţie pe care o ocupase în societate. Societatea a invocat că tribunalul nu era competent şi că această cauză trebuia judecată de judecătorie.

18. Printr-o hotărâre din 27 iunie 2000, Curtea de Apel a considerat că respectiva cauză privea un litigiu de muncă, reglementat de o lege specială, şi anume Legea nr. 168 din 12 noiembrie 1999. În lipsa oricărei alte reglementări competenţa pentru analiză revenea judecătoriei, indiferent de suma pretenţiilor reclamantului. Prin urmare, a respins apelul reclamantului, a admis apelul societăţii şi a dispus trimiterea cauzei la judecătorie.

19. La 5 iulie 2000 reclamantul a înaintat un recurs în faţa Curţii Supreme de Justiţie.

20. La 20 ianuarie 2001 Curtea Supremă a constatat că societatea a prezentat la dosar o scrisoare, manifestându-şi intenţia de a ajunge la o înţelegere cu reclamantul. La cererea părţilor Curtea Supremă a amânat cauza pentru a permite societăţii să indice în scris suma asupra căreia era pregătită să cadă de acord cu reclamantul.

21. La 27 februarie 2001 reclamantul a cerut Curţii Supreme să ia act de înţelegerea pe care a încheiat-o la 29 ianuarie 2001 cu societatea şi potrivit căreia aceasta îi recunoştea un credit de 512.351.280 ROL.

22. Printr-o hotărâre din aceeaşi zi Curtea Supremă a respins recursul reclamantului, reţinând că în speţă era vorba despre un litigiu de muncă şi că, prin urmare, judecătoria era competentă să analizeze cauza în primă instanţă. Ea a considerat de asemenea că argumentele şi cererile reclamantului nu puteau fi examinate decât de instanţa competentă, respectând principiul urgenţei în examinarea acestui litigiu. În consecinţă, cauza a fost trimisă la judecătorie.

24. În urma intrării în vigoare la 2 mai 2001 a unei modificări a codului de procedură civilă, competenţa pentru examinarea litigiilor de muncă a fost acordată tribunalului.

2. Al doilea ciclu de proceduri

24. În cursul lunii mai 2002 judecătoria a reînscris cauza pe rol.

25. La 11 iunie 2002 instanţa a amânat din oficiu examinarea cauzei, pentru a comunica reclamantului documentele prezentate de societate.

26. Printr-o sentinţă din 11 iulie 2002 judecătoria a considerat că tribunalul era competent să analizeze cauza şi i-a trimis dosarul. Acesta, la rândul său, printr-o hotărâre din 11 noiembrie 2002, a trimis cauza la judecătorie pe motiv că în temeiul art. 725 alin. 1 din codul de procedură civilă procesele în curs de judecată trebuia să fie examinate de instanţele sesizate legal la data schimbării competenţei.

27. Printr-o hotărâre din 11 februarie 2003, Curtea de Apel a pus capăt acestui conflict de competenţă, recunoscând competenţa judecătoriei de a soluţiona cauza, pe motiv că aceasta din urmă fusese sesizată legal la 27 februarie 2001, în condiţiile în care modificarea codului de procedură civilă nu a intrat în vigoare decât la 2 mai 2001.

3. Al treilea ciclu de proceduri

28. La 28 martie 2003 judecătoria a reînscris cauza pe rol.

29. La 22 aprilie 2003 reclamantul şi-a susţinut acţiunea. Din dosar nu reiese că ar fi cerut instanţei să ia act de înţelegerea pe care o încheiase cu societatea (a se vedea paragraful 21 de mai sus). S-a acordat un termen la cererea societăţii pentru a răspunde acestor precizări.

30. Printr-o sentinţă din 6 mai 2003 instanţa a admis acţiunea şi a condamnat societatea să plătească reclamantului o indemnizaţie de concediu de 147.064.145 ROL, reţinând că, deşi reclamantul cumulase două funcţii, numai funcţia sa de consilier juridic conducea la un raport juridic de muncă ce îi permitea să pretindă o indemnizaţie de concediu plătit pentru îngrijirea copiilor. Instanţa a precizat că suma în cauză trebuia actualizată în funcţie de rata dobânzii prevăzută de lege pentru perioada începând de la introducerea acţiunii până la executarea sentinţei. Prin aceeaşi sentinţă societatea a fost de asemenea condamnată să plătească reclamantului 127.500 ROL cu titlu de cheltuieli de judecată.

31. Contrar modalităţilor de actualizare a indemnizaţiei sale de concediu, reclamantul a înaintat recurs în faţa tribunalului, fără a se referi la înţelegerea din 29 ianuarie 2001. Societatea a înaintat de asemenea recurs, cerând respingerea acţiunii.

32. Dezbaterile au avut loc la 27 august 2003 şi pronunţarea hotărârii a fost amânată pentru a permite părţilor să prezinte la dosar concluzii scrise.

33. Printr-o hotărâre definitivă din 1 septembrie 2003 tribunalul a respins recursurile ca neîntemeiate.