TYRER contra REGATULUI UNIT - Pedeapsă judiciară corporală în insula Man
| Comentarii |
|
78. — Anthony Tyrer este cetăţean britanic, domiciliat în Castletown, în insula Man. La 7 martie 1972, când avea 15 ani şi o conduită bună, acesta este condamnat de către Tribunalul local pentru tineri, în baza legii aplicabile în insulă, la trei lovituri de vergea pentru agresare neprovocată cauzând daune corporale (împreună cu alţi 3 adolescenţi, el a rănit un alt elev mai mare din şcoala sa). împotriva pedepsei el face recurs la înalta Curte de Justiţie din insula Man. Aceasta examinează cauza şi respinge recursul său în apel la 28 aprilie 1972. Condamnarea este executată în aceeaşi zi la postul de poliţie, în prezenţa tatălui celui în cauză şi a unui medic. Condamnatul trebuie să-şi tragă pantalonii şi slipul şi să se aplece peste o masă.
79. — Abolite în Anglia, Ţara Galilor şi în Scoţia din 1948, iar în Irlanda de Nord din 1968, pedepsele judiciare corporale au fost menţinute pentru anumite delicte prevăzute de legislaţia din insula Man. Aceste pedepse sunt aplicabile persoanelor de sex masculin în vârstă de la 10 la 21 de ani, numărul de lovituri pe care le stabileşte tribunalul neputând depăşi şase pentru un copil (de la 10 la 13 ani) şi douăsprezece pentru un tânăr. Folosirea lor, puţin frecventă, pare să fi fost limitată, din 1969, la delictele de violenţă contra persoanelor.
Insula Man nu face parte din Regatul Unit, dar este dependentă de Coroană, având un guvern, o adunare legislativă şi tribunale proprii. Guvernul britanic o consideră ca pe un teritoriu pe care îl reprezintă în relaţiile internaţionale şi a făcut declaraţiile corespunzătoare în virtutea art. 63 §§ 1 şi 4 din Convenţie, extinzând aplicarea acestui instrument juridic asupra insulei.
80. — în plângerea formulată în faţa Comisiei la 21 septembrie 1972, Anthony Tyrer pretinde, în principal, că pedeapsa corporală la care a fost condamnat încalcă art. 3 din Convenţie. Totuşi, în ianuarie 1976, el anunţă că doreşte să-şi retragă plângerea. în martie 1976, Comisia refuză să-i admită această cerere apreciind că acest caz ridică probleme de ordin general privind respectarea Convenţiei şi solicită un examen mai aprofundat al chestiunilor în litigiu.
Hotărârea din 25 aprilie 1978 (Cameră) (seria A nr. 26)
81. — în primul rând, Curtea trebuie să soluţioneze o chestiune preliminară. într-adevăr, Attorney-General (procurorul general, n.t.) al insulei Man solicită Curţii să radieze cauza de pe rol, avansând două argumente: după ce a atins vârsta majoratului, Anthony Tyrer şi-a exprimat dorinţa de retragere a plângerii; Parlamentul insulei Man era sesizat cu un proiect de lege tinzând să abolească pedepsele judiciare corporale ca sancţiuni penale pentru delictul de care a fost găsit vinovat băiatul. Curtea poate să radieze de pe rol un caz, dacă ea primeşte, de exemplu, comunicarea unui „fapt de natură să-i furnizeze o soluţie a litigiului1 (art. 47 § 2 din regulamentul acesteia). Totuşi, Curtea decide să nu primească cererea de radiere, apreciind că nici declaraţia lui Anthony Tyrer, nici proiectul de lege nu pot fi considerate ca reprezentând o asemenea soluţie (unanimitate).
82. — Trecând la problema de fond, Curtea judecă mai întâi că pedeapsa suferită de Anthony Tyrer nu constituie o „tortură, nici o „pedeapsă inu-mană“ în sensul art. 3, pentru că suferinţa pe care aceasta a provocat-o nu a atins nivelul implicat de aceste noţiuni. în consecinţă, singura chestiune care se pune este aceea de a şti dacă pedeapsa incriminată era „degradantă.
în opinia Curţii, pentru ca o pedeapsă să fie „degradantă şi contrară art. 3, umilirea sau dispreţuirea provocată trebuie să atingă un nivel deosebit şi să difere de elementul obişnuit de umilire pe care-1 comportă în mod normal şi aproape inevitabil pedepsele judiciare. Aprecierea în această privinţă este relativă; ea depinde îndeosebi de natura şi contextul pedepsei, ca şi de modalităţile sale de executare.
Curtea notează că legislaţia insulei Man oferă anumite garanţii. Totuşi, examinând ansamblul circumstanţelor cauzei, ea apreciază că bătaia aplicată petiţionarului constituia o pedeapsă degradantă. în acest scop, Curtea arată câteva elemente. Pedepsele judiciare corporale implică, prin natura lor, ca o fiinţă umană să procedeze la violenţe fizice asupra unuia din semenii săi; în afară de aceasta, este vorba de violenţe instituţionalizate, al căror caracter se combină cu ansamblul procedurii oficiale presupus de pedeapsă şi cu faptul că executanţii sunt complet străini delincventului. Deşi Anthony Tyrer nu a suferit leziuni fizice grave sau durabile, pedeapsa sa — constând în a-l trata ca pe un obiect în mâinile puterii politice — a adus atingere demnităţii şi integrităţii fizice a acestuia; el a încercat angoasa de a aştepta violenţele care i-au fost aplicate. în sfârşit, ruşinea de a se vedea administrându-i-se bătaia la fundul gol a agravat într-o oarecare măsură caracterul degradant al pedepsei, dar acesta nu a fost factorul unic sau determinant.
Tezei potrivit căreia o mare parte a populaţiei insulei Man consideră bătaia cu vergeaua ca un mijloc eficace de disuasiune, Curtea îi răspunde că niciodată nu este admis să se recurgă la pedepse contrare art. 3, oricare ar putea fi efectul lor disuasiv.
83. — Curtea examinează în continuare dacă această concluzie ar putea fi modificată de unele argumente avansate în temeiul art. 63: Attorney-General al insulei Man susţine că, ţinând seama de necesităţile locale existente în insulă, pedeapsa aplicată lui Anthony Tyrer nu ar fi încălcat prevederile Convenţiei.
Curtea respinge în unanimitate această alegaţie. Ea notează, mai întâi, că opinia publică locală nu ar putea să fie considerată, prin ea însăşi, o dovadă că pedepsele judiciare corporale sunt necesare în insula Man, ca armă de disuasiune pentru menţinerea ordinii publice. în continuare, Curtea relevă că nimic nu-i arată că ordinea publică în insulă nu poate fi păstrată fără recurgerea la asemenea pedepse. în al treilea rând, practica actuală în marea majoritate a statelor membre ale Consiliului Europei autorizează cel puţin îndoiala că menţinerea ordinii publice într-o ţară europeană reclamă posibilitatea aplicării unor asemenea pedepse; or, în insula Man există o societate modernă bucurându-se de condiţii politice, sociale şi culturale foarte dezvoltate, care a figurat întotdeauna în familia naţiunilor europene. în sfârşit şi îndeosebi, nici o necesitate locală privind menţinerea ordinii publice nu ar putea autoriza un stat parte la Convenţie să uzeze în virtutea art. 63 § 3 de o pedeapsă contrară prevederilor art. 3.
84. — în consecinţă, Curtea hotărăşte că pedeapsa suferită de petiţionar a încălcat art. 3 (6 voturi pentru, 1 împotrivă).
| ← TOMASI contra FRANŢEI — Tratament suferit în timpul unei... | Miu contra României - Absenţa accesului la o instanţă → |
|---|
