TOMASI contra FRANŢEI — Tratament suferit în timpul unei reţineri, durata procedurii angajate pentru un asemenea tratament şi durata unei detenţii provizorii
| Comentarii |
|
41. — Cetăţean francez, dl Felix Tomasi este reţinut de către poliţie la data de 23 martie 1983 la Bastia (Departamentul Haute-Corse). Este bănuit de a fi implicat într-un asasinat şi o tentativă de asasinat săvârşite la 11 februarie 1982 de către fostul FLNC (Frontul de Eliberare Naţională a Corsicii). El este reţinut până la 25 martie 1983, dată la care este inculpat şi plasat în detenţie provizorie, în cele din urmă Felix Tomasi este achitat la 22 octombrie 1988 de către Curtea cu juri din Gironde, special compusă pentru acest gen de cauze. Ca urmare a achitării inculpatului, Comisia de irulemnizare de pe lângă Curtea de casaţie îi atribuie
300.000 FF la data de 8 noiembrie 1991.în timpul detenţiei provizorii, el a formulat douăzeci şi trei de cereri de punere în libertate care au fost toate respinse.
De asemenea, petiţionarul se plânge vehement în faţa judecătorului de instrucţie, care l-a audiat la sfârşitul perioadei de reţinere, că a fost maltratat şi indroduce o plângere împotriva lui X la 29 martie 1983, revendicând daune interese. Este examinat de mai mulţi medici care constată diverse leziuni corporale. Ulterior el este audiat de către judecătorul de instrucţie la 24 iunie şi la I iulie 1983. La 20 martie 1985, Curtea de casaţie anulează toate actele anterioare de instrucţie pe motiv că au fost realizate de către un judecător incompetent; ea desemnează un judecător de instrucţie din Bordeaux, care pronunţă la 23 iunie 1987 o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale. în apelul lui F. Tomasi, Camera de acuzare a Curţii de Apel din Bordeaux prescrie, pe 3 noiembrie 1987, un supliment de informaţie judiciară, însă confirmă, în cele din urmă, neînceperea urmăririi penale, la 12 iulie 1988. Curtea de casaţie respinge recursul petiţionarului la 6 februarie 1989.
42. — în cererea sa din 10 martie 1987 adresată Comisiei, dl Tomasi invocă art. 3, 6 § 1 şi art. 5 § 3 din Convenţie: el pretinde că în timpul reţinerii ar fi suferit tratamente inumane şi degradante; de asemenea, el denunţă durata procedurii pe care a declanşat-o în legătură cu aceste tratamente şi, în sfârşit, afirmă că detenţia sa provizorie a depăşit un „termen rezonabil" J
Hotărârea din 27 august 1992 (Cameră) (seria A nr. 241-A)
43. — Curtea apreciază că are competenţa să examineze cele două excepţii preliminare ale guvernului, deşi Comisia susţine contrariul pentru prima dintre ele.
Guvernul reproşa petiţionarului că a sesizat Comisia Europeană înainte chiar de a fi prezentat o cerere la Comisia de indemnizare. Curtea respinge excepţia (unanimitate): mai întâi, dreptul de a obţine încetarea unei privări de libertate se deosebeşte de acela de a primi o despăgubire pentru o asemenea lipsire de libertate; apoi, art. 149 din Codul de procedură penală subordonează acordarea unei indemnizaţii îndeplinirii condiţiilor precise nereclamate de art. 5 § 3 din Convenţie; în sfârşit, dl Tomasi a introdus plângerea sa la Stras-bourg după patru ani de detenţie.
Potrivit guvernului, petiţionarul pierduse calitatea de victimă, în sensul art. 25 § 1 din Convenţie, deoarece Comisia de indemnizare ar fi recunoscut şi reparat o depăşire a „termenului rezonabil". Curtea consideră că mijlocul utilizat nu poate trece drept tardiv, dar că el se arată neîntemeiat (unanimitate), căci se loveşte de aceleaşi obiecţii ca şi excepţia de neepuizare (a căilor de atac din dreptul intern, n.t.).
44. — Revendicarea bazată pe art. 5 § 3 privea durata detenţiei provizorii. Perioada de luat în considerare se întinde pe cinci ani şi şapte luni. Pentru a respinge cererile de punere în libertate ale dlui Tomasi, jurisdicţiile de instrucţie5 au avansat — separat sau simultan — patru motive principale.
Mai întâi, gravitatea faptelor. Existenţa şi persistenţa de indicii grave de vinovăţie constituie fără nici o îndoială factori pertinenţi, dar Curtea consideră că acestea nu legitimează prin ele însele o detenţie provizorie atât de lungă.
Apoi, apărarea ordinii publice. Judecătorii de instrucţie şi camerele de acuzare au examinat într-o manieră pur abstractă necesitatea prelungirii lipsirii de libertate, limitându-se să insiste asupra gravităţii infracţiunilor sau să arate efectele acestora din urmă. Totuşi, atentatul în cauză constituia un act premeditat de terorism. Se poate deci considera în mod rezonabil că o tulburare a ordinii publice exista la început, dar trebuia să se fi risipit după un anumit timp.
în al treilea rând, riscul de presiune asupra martorilor şi de înţelegere între coacuzaţi. Un risc real de presiune asupra martorilor a existat de la început. El s-a atenuat puţin câte puţin, fără ca aceasta să însemne dispariţia lui completă.
în sfârşit, pericolul fugii inculpatului. Deciziile jurisdicţiilor de instrucţie nu cuprind deloc motive care să poată explica pentru ce acestea au considerat riscul de fugă ca determinant şi nu au căutat să-l înlăture, de exemplu, prin depunerea unei cauţiuni şi a unei puneri sub control judiciar.
în ansamblu, a concluzionat Curtea, unele motive de respingere a cererilor dlui Tomasi erau în acelaşi timp pertinente şi suficiente, dar ele au pierdut în mare parte aceste caracteristici de-a lungul timpului, astfel încât nu mai examinează modul cum a fost condusă procedura.
Din dosar rezultă că jurisdicţiile competente nu au acţionat în speţă cu promptitudinea necesară; procurorul general de pe lângă Curtea de casaţie a recunoscut-o, de altfel, în concluziile sale în faţa Comisiei de indemnizare. în consecinţă, lungimea detenţiei incriminate nu a apărut ca imputabilă, în esenţă, nici complexităţii cauzei, nici comportamentului petiţionarului. Deci, a existat încălcarea art. 5 § 3 (unanimitate).
45. — Invocând art. 3, dl Tomasi pretindea că a fost maltratat în timpul reţinerii sale.
Potrivit guvernului, dl Tomasi ar fi putut obţine reparaţie în faţa juris-dfcţiilor civile în numele responsabilităţii statului pentru greşelile comise de agenţii săi în timpul exercitării funcţiilor. Acest mijloc de neepuizare a căilor de recurs intem nefiind prezentat în faţa Comisiei, Curtea apreciază, relativ la acest aspect, că este incidenţă decăderea din drept ca urmare a pierderii termenului (unanimitate).
Ea examinează deci temeinicia cererii, cercetând mai întâi dacă există o legătură de cauzalitate între tratamentele denunţate şi leziunile constatate. Guvernul recunoaştea că nu poate da nici o explicaţie asupra cauzelor leziunilor, însă afirma că acestea nu ar rezulta din tratamentele denunţate de dl Tomasi. Nu aceasta este şi opinia Curţii, care se bazează pe mai multe elemente. Mai întâi, nimeni nu pretinde că urmele de leziuni observate pe corpul petiţionarului pot proveni dintr-o perioadă anterioară arestării sau dintr-o acţiune a petiţionarului contra lui însuşi ori dintr-o tentativă de evadare a acestuia. în plus, chiar de la prima sa apariţie în faţa judecătorului de instrucţie, petiţionarul a semnalat urmele de leziuni pe care le prezenta. în afară de aceasta, patru medici diferiţi l-au examinat pe acuzat în zilele care au urmat încetării reţinerii; certificatele eliberate de aceştia conţin observaţii medicale precise şi concordante şi indică datele când au survenit rănile, care corespund cu acelea când petiţionarul a fost reţinut în arestul poliţiei.
Rămânea întrebarea asupra gravităţii tratamentelor denunţate. Curtea apreciază că nu trebuie să examineze sistemul şi modalităţile de reţinere în Franţa, nici durata şi frecvenţa interogatoriilor petiţionarului în cazul de faţă. Curţii i-a fost suficient să noteze că certificatele şi rapoartele medicale, stabilite în deplină independenţă de către practicieni, atestă intensitatea şi multitudinea loviturilor aplicate lui F. Tomasi; în cauză există elemente suficient de serioase pentru a-i atribui acestui tratament un caracter inuman şi degradant. Necesităţile anchetei şi dificultăţile incontestabile ale luptei împotriva criminalităţii, îndeosebi în materie de terorism, nu vor putea conduce la limitarea protecţiei datorate integrităţii fizice a persoanei. în cauză a existat, deci, violarea art. 3 (unanimitate).
46. — în temeiul art. 6 § 1, dl Tomasi denunţa durata examinării plângerii sale împotriva lui X, cu constituire ca parte civilă, pentru relele tratamente pe care le-a suferit.
Guvernul susţinea că petiţionarul nu epuizase căile de recurs intern, prin neintroducerea unei acţiuni reparatorii împotriva statului, în virtutea art. 781-1 din Codul de organizare judiciară. Potrivit Curţii, este vorba de un motiv de tardivitate (unanimitate) deoarece acest aspect a fost prezentat pentru prima dată la audierea în faţa sa.
47. — Referitor la fundamentarea cererii, guvernul susţinea că informaţia judiciară deschisă în legătură cu constituirea petiţionarului ca parte civilă ar fi privit existenţa unei infracţiuni şi nu a unui drept. Curtea nu poate subscrie la această teză. Dreptul la indemnizare revendicat de dl Tomasi depindea de condamnarea autorilor maltratărilor incriminate. Acest drept avea un caracter civil în pofida competenţei jurisdicţiei penale. Deci, art. 6 § 1 este aplicabil.
A fost el respectat? Perioada de luat în considerare este cuprinsă între depunerea plângerii şi până la pronunţarea hotărârii Curţii de casaţie; ea se întinde pe o durată mai mare de cinci ani şi zece luni. Din lectura deciziilor pronunţate rezultă că dosarul în cauză nu prezenta nici o complexitate deosebită. în afară de aceasta, dl Tomasi nu a contribuit deloc la întârzierea rezolvării procedurii atacând ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în faţa camerei de acuzare din Bordeaux. Responsabilitatea tergiversărilor observate apasă, în esenţă, asupra autorităţilor judiciare, îndeosebi asupra procurorului Republicii din Bastia şi a judecătorului de instrucţie din Bordeaux. în consecinţă, au fost încălcate prevederile art. 6 § 1 (unanimitate).
48. — în temeiul art. 50, petiţionarul a revendicat 2.600.000 FF cu titlu de daune. Curtea constată că petiţionarul a suferit un prejudiciu moral şi material indiscutabil. Luând în considerare diversele elemente pertinente, printre care decizia Comisiei de indemnizare, Curtea atribuie petiţionarului
700.000 FF (unanimitate).
Dl Tomasi reclamă, de asemenea, 513.700 FF cu titlu de cheltuieli de judecată la care a fost expus în faţa jurisdicţiilor franceze şi apoi a organelor Convenţiei. Stratuând în echitate, Curtea i-a acordat petiţionarului 300.000 FF (unanimitate).
| ← MELTEX LTD contra Armeniei - Art. 35 alin. (3). Competenţa... | TYRER contra REGATULUI UNIT - Pedeapsă judiciară corporală... → |
|---|
