Xhavara si altii contra Italiei si Albaniei - Recurs intern Remediu eficace Obligatiile reclamantilor
Comentarii |
|
CEDO, secţia IV, decizia Xhavara şi alţii versus Italia şi Albania, 11 ianuarie 2001, 39473/98
Epuizarea căilor de recurs intern implică susţinerea în faţa instanţelor naţionale a aceloraşi argumente ca şi plângerea adresată Curţii.
În 1997, în faţa valului de imigranţi ilegali a albanezilor către Italia, autorităţile italiene şi albaneze au adoptat, de comun acord, o serie de măsuri destinate să descurajeze candidaţii la emigrare. Între altele, s-a decis realizarea unei blocade navale între cele două state, iar o convenţie încheiată între autorităţile de resort permitea marinei italiene să acosteze nave albaneze. Reclamanţii, cetăţeni albanezi, au încercat să pătrundă ilegal în Italia pe mare. Vasul pe care se aflau s-a scufundat în urma coliziunii cu o navă de război italiană care încerca să acosteze vasul albanez. În urma incidentului, 58 de persoane, între care membrii ai familiei reclamanţilor au decedat prin înec. Împotriva comandantului navei militare s-a dispus trimiterea în judecată pentru ucidere din culpă, procedura fiind încă în curs la data hotărârii Curţii.
Art. 35. Epuizarea căilor de recurs interne. Autorităţile albaneze nu pot fi ţinute responsabile pentru măsurile adoptate de către Italia în executarea convenţiei încheiate între cele două state şi nici de naufragiul vasului albanez. Cu privire la responsabilitatea autorităţilor italiene, Curtea a observat că reclamanţii nu au furnizat niciun element susceptibil să demonstreze că naufragiul ar fi fost provocat în mod intenţionat. În plus, comandantul navei era, la momentul hotărârii Curţii, judecat sub acuzaţia de ucidere din culpă, astfel încât nu există niciun motiv a crede că ancheta autorităţilor italiene este ineficace sau partizană. Scopul acelei proceduri penale era tocmai stabilirea faptului de a şti căpitanul vasului a expus pasagerii la un risc cert cu privire la viaţa lor, iar ţinând cont de complexitate cauzei durata globală a procedurii nu este atât de ridicată încât reclamanţii să fie exceptaţi de la epuizarea căilor de recurs interne, în cadrul cărora s-au constituit parte civilă. În consecinţă, plângerea este inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs intern.
← Caraher contra Marea Britanie - Tranzacţie în dreptul intern... | Yahiaoui contra Franţei - Recurs intern inadmisibil Culpa... → |
---|