Yahiaoui contra Franţei - Recurs intern inadmisibil Culpa reclamantului Obligaţii reclamanţilor

CEDO, secţia III, decizia Yahiaoui versus Franţa, 20 ianuarie 2000, 30962/96

Respingerea unui recurs din cauza neîndeplinirii unor condiţii formale nu poate justifica introducerea unei plângeri în faţa Curţii.

Reclamantul, cetăţean tunisian, a fost arestat preventiv în iunie 1992, sub acuzaţia de omor. Începând cu septembrie 1992, reclamantul a prezentat opt cereri de punere în libertate, însă toate acestea au fost respinse, ca şi 18 alte cereri adresate judecătorului de instrucţie. Împotriva deciziilor de respingere a cererilor sale, reclamantul a formulat două recursuri în faţa Curţii de Casaţie, însă acestea au fost respinse ca inadmisibile, întrucât reclamantul a omis să depună un memoriu explicativ al motivelor de recurs. În mai 1997, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare.

Art. 35. Epuizarea căilor de recurs interne. Curtea a constatat că reclamantul, care a invocat în faţa sa, durata excesivă a arestului preventiv, ca fiind contrară art. 5 parag. 3 din Convenţie, a formulat două recursuri în faţa instanţei supreme franceze prin care susţinea acelaşi lucru. Totuşi, din culpa sa, recursurile au ajuns să fie respinse ca inadmisibile. În consecinţă, Curtea a constatat că reclamantul nu a dat instanţelor franceze ocazia de a redresa efectele eventualei violări a drepturilor sale. În consecinţă, plângerea este inadmisibilă pentru epuizarea căilor de recurs interne.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Yahiaoui contra Franţei - Recurs intern inadmisibil Culpa reclamantului Obligaţii reclamanţilor