Y.F. contra Turciei - Intervenţie medicală forţată. Condiţii de admisibilitate.

CEDO, secţia IV, hotărârea Y.F. c. Turcia, 22 iulie 2003, 24209/94
O intervenţie medicală, chiar insignifiantă, constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, în măsura în care nu este consimţită de către persoana care este supusă intervenţiei medicale.
Reclamantul şi soţia sa au fost arestaţi fiind suspectaţi de sprijinirea PKK. Soţia reclamantului a fost ţinută în arest timp de 4 zile, perioadă în care susţine că a fost maltratată. Ea a fost examinată de către un medic care nu a constatat niciun semn al aplicării unor rele tratamente. Apoi, la cererea poliţiei, a fost examinată ginecologic în ciuda refuzul său, iar medicul a stabilit că nu există nicio urmă a vreunui raport sexual recent. Soţia reclamantului a formulat plângere contra acestui control ginecologic forţat. Trei poliţişti au fost iniţial acuzaţi de acest fapt, însă ulterior au fost achitaţi pe motiv că nu au dorit să o supună pe aceasta la un tratament umilitor, ci doar să verifice veridicitatea unor acuzaţii de viol.
Art. 8 („Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie”). Curtea a considerat că reclamantul avea calitatea de a introduce plângere în numele soţiei sale, ţinând cont de apropierea lui de victimă şi de situaţia vulnerabilă în care se află aceasta.
Pe fond, Curtea a amintit faptul că o intervenţie medicală, chiar insignifiantă, constituie o ingerinţă în dreptul la viaţă privată, în măsura în care nu este consimţită de către persoana care este supusă intervenţiei medicale. În speţă, Curtea a constatat că acţiunea statului nu era prevăzută de lege, nepermiţându-se astfel de ingerinţe decât cu acordul unui procuror sau în caz de necesitate de ordin medical. Or, Curtea a constatat că nici nu a existat acordul unui procuror şi nici o necesitate de ordin medical. Este adevărat că examenul ginecologic poate constitui o garanţie contra unor acuzaţii false de viol, însă Curtea a considerat că astfel de examene pot fi realizate doar cu acordul persoanei în cauză. De aceea, art. 8 a fost violat.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Y.F. contra Turciei - Intervenţie medicală forţată. Condiţii de admisibilitate.