Art. 1 Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării.
(4) Măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
(5) Primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârşitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
Legea 10 2001 actualizată prin:Legea 1/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 din 30 ianuarie 2009, Monitorul Oficial 63/2009;
OUG 209/2005 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii din 22 decembrie 2005, Monitorul Oficial 1194/2005;
| ← Anexă | Art. 2 Dispoziţii generale → |
|---|
Invocarea oricăror alte temeiuri de preluare abuzivă anterioare sau posterioare acestei perioade de referinţă nu este admisibilă în cadrul procedurii prevăzute de lege.
1.2. Excepţia prevăzută de lege, respectiv Legea nr. 139/1940, este de strictă interpretare şi se referă numai la acele
Citește mai mult
bunuri rechiziţionate în temeiul legii respective, care se aflau şi se află situate pe teritoriul actual al României.1.3. Aprecierea preluării ca fiind abuzivă se va circumstanţia în funcţie de următoarele elemente:
a) incidenţa „preluării abuzive“ nu este prezumată, ci, în funcţie de fiecare situaţie, entitatea obligată prin lege să soluţioneze notificarea trebuie să aprecieze situaţia respectivă ca încadrându-se în prevederile legii potrivit art. 2 alin. (1) din lege. Pentru cazul special prevăzut la art. 11 din lege situaţia respectivă se încadrează în prevederile legii atunci când deposedarea s-a făcut prin expropriere, preluarea fiind considerată a fi aprioric abuzivă (lipsa unor despăgubiri echitabile);
b) preluările de imobile pentru datorii, altele decât cele fiscale (impozite neplătite de proprietar din motive independente de voinţa acestuia), izvorâte din contracte de creditare pentru construirea sau, după caz, pentru achiziţionarea imobilului, ca urmare a neplăţii ratelor aferente creditului respectiv de către debitor din vina acestuia, nu se încadrează în categoria preluărilor abuzive; cu toate acestea, în cazul în care imobilul preluat era grevat la data preluării de o ipotecă constituită în favoarea creditorului, iar ulterior această ipotecă a fost radiată, în tot sau în parte, ca urmare a unor acte normative, urmează a se considera că bunul respectiv a fost preluat abuziv de la proprietar şi ca atare se poate dispune restituirea în natură a imobilului respectiv liber de orice sarcini, potrivit art. 9 din lege (îndeplinirea obligaţiilor izvorâte din contractul de creditare garantat cu o ipotecă nu este imputabilă proprietarului, ci celui care l-a lipsit de vocaţia de a respecta contractul de creditare);
c) nu constituie preluare abuzivă şi deci nu fac obiectul legii următoarele categorii de situaţii:
– confiscarea unor bunuri de către stat ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse de instanţa judecătorească ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea unor infracţiuni economice;
– confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârşirii unor crime contra umanităţii sau crime de război săvârşite în perioada 6 septembrie 1940–9 mai 1945 (cum ar fi: persoanele vinovate de crime de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în prevederile Legii nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau crime de război, cu completările ulterioare). Deşi Legea nr. 312/1945, cu completările ulterioare, este un act normativ în temeiul căruia s-au confiscat imobile ca pedeapsă penală complimentară, care a fost emis după 6 martie 1945, măsurile sancţionatorii se referă la situaţii anterioare acestei date de referinţă. De aceea, în aceste cazuri nu se pot recunoaşte drepturi reparatorii unor persoane pentru fapte incriminate şi de legislaţia penală în vigoare (ar echivala cu acordarea de măsuri reparatorii pentru pedepse complimentare dispuse cu privire la fapte penale grave comise în perioada dictaturii fasciste/antonesciene/hortyste);
– distrugerile de construcţii în timp de război, ca urmare a unor bombardamente, incendii sau altele asemenea; terenurile pe care acestea s-au aflat fac obiectul legii în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (7) din aceasta.
1.4. Soluţii privind cazul unor acte normative emise sub imperiul Constituţiei din 1965 sau al anumitor situaţii juridice conexe, prin care s-au preluat imobile:
A. Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie, republicată, cu modificările ulterioare – cu privire la acest act normativ se va avea în vedere că potrivit art. 5 o persoană nu putea avea în proprietate personală decât o singură casă de locuit, iar dacă dobândea o a doua locuinţă, art. 52 alin. 1 din aceeaşi lege impunea ca una dintre ele (la alegerea proprietarului) să fie înstrăinată în termen de un an de la dobândire; dacă această dispoziţie nu era respectată, una dintre cele două locuinţe trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Pentru procedura administrativă de restituire prevăzută de lege urmează a se considera că, în ipoteza în care persoana care a dobândit o a doua locuinţă şi a înstrăinat-o în termenul prevăzut de lege către o altă persoană, proprietarul vânzător a fost îndestulat cu preţul primit şi ca atare nu se mai pot pretinde alte măsuri reparatorii. Însă, în cazul în care proprietarul căruia îi revenea obligaţia de înstrăinare nu a dat curs acestei obligaţii şi locuinţa respectivă a fost trecută în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri, urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă şi ca atare persoana îndreptăţită va avea beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege, cu următoarele distincţii:
– în ipoteza în care locuinţa respectivă nu a fost înstrăinată de către stat, se va dispune restituirea în natură cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, (chiriaşii vor avea beneficiul măsurilor de protecţie prevăzute de lege);
– în ipoteza în care locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal, se acordă persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferenţa dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, cu modificările ulterioare, şi valoarea de piaţă a locuinţei preluate, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
B. Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri: cu privire la acest act normativ urmează a se considera că preluarea a fost abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului cu titlu de sancţiune pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în ţară, cât şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat.
Cazuri posibile şi recomandări de soluţionare:
– în ipoteza în care locuinţa respectivă nu a fost înstrăinată de stat către o terţă persoană, se va dispune restituirea în natură, cu obligaţia respectării drepturilor chiriaşilor prevăzute de lege şi, după caz, cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002;
– în ipoteza în care locuinţa respectivă a fost înstrăinată legal către o terţă persoană, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege; în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa sa către stat, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferenţa dintre suma primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, şi valoarea de piaţă a locuinţei, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
C. Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale: prezintă relevanţă deosebită prevederile art. 30 şi 31 din respectiva lege, prin care s-a stabilit că terenurile din intravilan (perimetrul construibil) pot fi dobândite numai prin moştenire legală, iar în caz de înstrăinare a construcţiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri.
Având în vedere că legiuitorul de după anul 1989 a soluţionat această problemă în favoarea dobânditorilor construcţiilor, recunoscând acestora dreptul/vocaţia de a obţine titluri de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, urmează a se considera că aceste situaţii nu cad sub incidenţa legii.
Cât priveşte ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcţia proprietatea dobânditorului a fost preluată şi mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând dreptul/vocaţia de a obţine titlu de proprietate pentru terenul aferent construcţiei cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne supus incidenţei prezentei legi în favoarea persoanei îndreptăţite – proprietar al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. În acest caz, în situaţia în care terenul este liber, acesta se va restitui în natură, cu obligaţia rambursării de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002. În situaţia în care, potrivit legii, terenul nu poate fi restituit în natură, se vor acorda persoanei îndreptăţite celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege pentru diferenţa dintre despăgubirea primită, actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002, şi valoarea de piaţă a terenului, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
1.5. În cazul în care unitatea deţinătoare sau entitatea învestită cu soluţionarea notificării apreciază, pe baza actelor doveditoare depuse de persoana care se pretinde îndreptăţită şi pe baza analizei împrejurărilor de fapt şi drept ale situaţiei invocate în notificare, că:
a) preluarea nu a fost abuzivă;
b) dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor nu sunt dovedite;
c) proprietarul nu avea vocaţia de a fi persoană îndreptăţită potrivit legii (de exemplu: este criminal de război, persoană ale cărei bunuri au fost confiscate ca pedeapsă complimentară, este renunţător şi altele asemenea), va emite o decizie motivată de respingere a notificării.
1.6. Decizia de respingere a notificării, întemeiată pe motivele prevăzute la pct. 1.5, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare/entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în condiţiile art. 26 alin. (3) din lege, în termen de 30 de zile de la comunicare.
1.7. Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) şi (3) din lege, permite entităţii obligate la restituire să ofere persoanei îndreptăţite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deţine şi care sunt acceptate de persoana îndreptăţită, În acest sens, entitatea învestită cu soluţionarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptăţite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcţii aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deţinute de aceasta. În cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire. În aceste cazuri decizia/dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alt imobil în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 25 alin. (4) şi ale art. 26 alin. (5) din lege.
1.8. Dacă unitatea deţinătoare obligată la restituire este operator economic, aceasta poate acorda în cadrul ofertei de compensare diverse servicii pe care aceasta le prestează în cadrul obiectului său de activitate (cum ar fi: construirea unei locuinţe, repararea, renovarea sau întreţinerea unei alte construcţii deţinute de solicitant, efectuarea unor lucrări de racordare la utilităţile publice, efectuarea de lucrări de instalaţii, amenajarea unor alte spaţii deţinute de persoana îndreptăţită ca spaţii de recreere sau producţie ori altele asemenea).
1.9. În cazul compensării cu servicii, decizia/dispoziţia de compensare va fi însoţită de contractul de furnizare sau, după caz, de contractul de prestări de servicii care urmează regimul contractual de drept comun. Rezilierea contractului respectiv din vina exclusivă a unităţii obligate la restituire atrage desfiinţarea de drept a deciziei/dispoziţiei de compensare. În aceste cazuri decizia/dispoziţia motivată de restituire prin compensare cu alte bunuri sau servicii în echivalent va urma regimul prevăzut la art. 26 alin. (6) din lege.
1.10. Modelele orientative ale principalelor decizii/dispoziţii care se emit în aplicarea legii sunt prevăzute în anexele nr. 1–4 la prezentele norme metodologice.