Art. 2 Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 2
(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989;
f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial;
g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile;
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
i) orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
(2) Abrogat.
Legea 10 2001 actualizată prin:Legea 1/2009 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 din 30 ianuarie 2009, Monitorul Oficial 63/2009;
OUG 209/2005 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii din 22 decembrie 2005, Monitorul Oficial 1194/2005;
| ← Art. 1 Dispoziţii generale | Art. 3 Dispoziţii generale → |
|---|
Citește mai mult
reglementărilor în vigoare la data respectivă. Prezintă forţă probantă originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti invocate. De asemenea, dovada privind natura infracţiunii se poate face şi cu decizia privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă emisă de Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de originalul sau copia legalizată a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură politică.2.2.Art. 2 alin. (1) lit. c) din lege vizează două ipoteze, respectiv imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donaţiunea unor întreprinderi de arte grafice sau a Decretului nr. 478/1954 privind donaţiile făcute statului şi imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul civil. În acest ultim caz se va acorda beneficiul legii numai dacă s-a admis acţiunea în anulare sau în constatarea nulităţii donaţiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi numai după ce persoana îndreptăţită va depune originalul sau copie legalizată de pe respectiva hotărâre.
2.3. La art. 2 alin. (1) lit. d) din lege formularea „neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate“ vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forţată în unităţi sanitare, fuga din ţară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziţiei faţă de regimul comunist, incidenţa unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
2.4. La art. 2 alin. (1) lit. g) din lege formularea alternativă „şi care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensaţii echitabile“ are următoarele consecinţe:
a) în cazul bunurilor nerestituite, este necesar ca persoana care se pretinde îndreptăţită să facă dovada proprietăţii asupra imobilului respectiv la data rechiziţionării (actul de proprietate împreună cu bonul sau chitanţa provizorie, potrivit art. 9 din Legea nr. 139/1940); în acest caz se va solicita persoanei îndreptăţite să prezinte o declaraţie autentificată dată pe propria răspundere, prin care aceasta declară că pentru imobilul rechiziţionat nu s-au acordat despăgubiri potrivit art. 8 alin. 3 din Legea nr. 139/1940;
b) în ipoteza în care se solicită numai compensaţii echitabile (deci în completare), persoana care se pretinde a fi îndreptăţită trebuie să prezinte dovada proprietăţii asupra imobilului respectiv la data rechiziţionării (actul de proprietate împreună cu bonul sau chitanţa provizorie, potrivit art. 9 din Legea nr. 139/1940) şi totodată să precizeze suma estimată ca fiind diferenţa care, în opinia sa, completează în mod echitabil valoarea imobilului rechiziţionat.
2.5.
A. La art. 2 alin. (1) lit. h) din lege trimiterea la alin. (1) al art. 6 din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, este de strictă interpretare şi ca atare nu se referă la acele situaţii individuale în care, în temeiul alin. (3) al aceluiaşi articol din legea menţionată, instanţa s-a pronunţat cu privire la valabilitatea titlului (aceste calificări având relevanţă numai pentru cauza soluţionată de instanţele judecătoreşti). În faza administrativă de soluţionare a notificărilor unitatea deţinătoare nu este ţinută a respecta eventualele calificări cuprinse în decizii sau în hotărâri ale instanţelor judecătoreşti dispuse în alte cauze similare.
B. În cazul în care persoana îndreptăţită, deşi a optat pentru procedura administrativă de restituire prevăzută de lege, invocă şi prezintă o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă care vizează imobilul notificat pentru restituire în natură, prin care s-a stabilit, în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, că preluarea s-a făcut „fără titlu“ sau „fără titlu valabil“, unitatea notificată este obligată să respecte calificarea respectivă sau, după caz, să pună imediat în executare hotărârea judecătorească.
C. În cazul în care, pentru imobilul notificat de către o persoană care se pretinde îndreptăţită, există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care s-a admis acţiunea în revendicare a unei alte persoane, unitatea notificată este obligată să respingă notificarea respectivă pentru acest motiv şi, după caz, să pună în executare imediat respectiva hotărâre judecătorească.
2.6. La art. 2 alin. (1) lit. i) din lege se statuează competenţa entităţii învestite cu soluţionarea notificării de a califica, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a notificării, împrejurarea că preluarea s-a făcut fără titlu valabil, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri care ar implica preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare. În cadrul procedurii administrative de rezolvare a notificărilor, entitatea implicată în aplicarea legii are libertatea de a aprecia, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz, dacă actul normativ constituie titlu valabil sau titlu nevalabil pentru preluarea imobilului respectiv.