Art. 13 Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent

CAPITOLUL II
Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent

Art. 13

(1) În cazul imobilelor restituite prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească sunt aplicabile prevederile privind contractele de închiriere cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Contractele de locaţiune pentru imobilele restituite în natură având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. b) pct. 2 care face parte integrantă din prezenta lege, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 3 ani cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, iar contractele de locaţiune pentu imobilele restituite în natură având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. b) pct. 1 se prelungesc de drept pentru o perioadă de 1 an cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent




Norme metodologice actualizate 10.10.2013
13.1. Prezintă importanţă deosebită corelaţia impusă de legiuitor cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare. Prevederile legii cuprinse la art. 13 şi 15, deşi se complinesc cu prevederile ordonanţei de urgenţă respective, au aplicaţie proprie în raport cu situaţia imobilelor restituite în natură în baza legii. Astfel, dacă prin procedura administrativă s-a restituit în natură un imobil afectat de un
Citește mai mult contract de închiriere, proprietarul va solicita încheierea unui nou contract de închiriere cu parcurgerea procedurii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
13.2. Entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor având ca obiect restituirea unor imobile afectate de contracte de închiriere au obligaţia introducerii în dispoziţia/decizia de restituire în natură a condiţiei respectării drepturilor prevăzute de lege în favoarea chiriaşilor. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina conducătorului entităţii respective.
Răspunde