Art. 21 Proceduri de restituire
| Comentarii |
|
Proceduri de restituire
Art. 21
(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
(3) După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului. Cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice ori, după caz, a organizaţiei cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit.
(4) În cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
(5) Sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locaţia de gestiune, asocierea în participaţiune, ipotecarea, locaţiunea, precum şi orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaş, schimbarea destinaţiei, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi.
| ← Art. 20 Restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin... | Art. 22 Proceduri de restituire → |
|---|
Această obligaţie nu este aplicabilă nici unei alte persoane fizice sau juridice, subdobânditor al dreptului de proprietate ce a fost în trecut recunoscut „pe cale judiciară sau administrativă” sau care a intrat în proprietatea unei societăţi comerciale prin aplicarea dispoziţiilor legale în materie de privatizare.
a) statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptăţite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare;
b) indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă
Citește mai mult
notificarea a fost făcută la o dată ulterioară;c) indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar;
d) în cazul în care unitatea deţinătoare este regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale este acţionar sau asociat majoritar ori organizaţie cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entităţi de drept public – ministere, prefecturi, Agenţia Domeniilor Statului şi altele asemenea) şi restituirea în natură este posibilă potrivit legii, această măsură este obligatorie, obligaţia legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opţiuni a deţinătorului bunului imobil solicitat;
e) societăţile comerciale privatizate integral sau cele constituite din iniţiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înfiinţarea lor, nu sunt entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor.
21.2. Restituirea în natură se face în toate cazurile prin decizie/dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Decizia/dispoziţia va cuprinde detaliat motivele care au stat la baza fundamentării deciziei (inclusiv încadrarea în prevederile art. 2 din lege).
21.3. Organe de conducere înseamnă:
a) pentru regii autonome – consiliul de administraţie sau directorul executiv, dacă i s-au acordat puteri speciale în acest sens;
b) pentru societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar – consiliul de administraţie sau administratorul, în cazul în care administraţia societăţii este în sistem unitar, sau, după caz, directoratul şi consiliul de supraveghere, în cazul în care administraţia societăţii este în sistem dualist. În cazul în care valoarea bunului imobil restituit depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data restituirii, restituirea în natură se va dispune cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor, dată în condiţiile prevăzute de art. 115 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pentru organizaţiile cooperatiste – adunarea membrilor sau administratorul, dacă i s-au acordat puteri speciale în acest sens;
d) pentru instituţii publice – conducătorul ales sau numit al acesteia, care are competenţa de a angaja patrimonial instituţia.
În cazul societăţilor comerciale aflate în procedura falimentului, având în vedere că, potrivit legii, deschiderea procedurii falimentului ridică debitorului dreptul de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele, decizia de restituire în natură sau, după caz, în echivalent revine entităţilor care conduc activitatea debitorului aflat în încetare de plăţi, şi anume lichidatorului, controlul asupra activităţii acestuia din urmă exercitându-se de către judecătorul-sindic.
21.4. Decizia/dispoziţia motivată dispusă de un organ de conducere ierarhic inferior unui alt organ de conducere din cadrul unităţii deţinătoare poate fi revocată de acesta din urmă în virtutea plenitudinii de competenţă specifice situaţiei juridice a unităţii deţinătoare (pentru societăţi comerciale – Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi statutele aprobate; pentru regii autonome – Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările ulterioare, şi statutele aprobate etc.).
21.5. În cazul în care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de lege [alin. (4) al art. 21 din lege] este primarul, respectiv primarul general al municipiului Bucureşti, ori, după caz, preşedintele consiliului judeţean. Avându-se în vedere această precizare expresă a legiuitorului, rezultă că nu este necesară o aprobare prealabilă sau ulterioară a restituirii de către consiliul local (sau, după caz, general) ori judeţean, responsabilitatea aplicării legii aparţinând în totalitate primarului ori preşedintelui consiliului judeţean. Cu toate acestea, se recomandă ca deciziile de restituire să fie prezentate spre informare consiliului local (sau, după caz, general) ori judeţean în vederea asigurării transparenţei actului decizional.
21.6. Instituţia prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primari şi de preşedinţii consiliilor judeţene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale (de exemplu, în cazul în care se restituie în natură un imobil pentru care nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau notificatorul nu face dovada calităţii de moştenitor al fostului proprietar), vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
21.7. Obligaţia de restituire în natură intervine şi în cazul în care cota minoritară de capital deţinută de stat sau de altă instituţie publică acoperă valoarea imobilului notificat. În acest caz elementul de referinţă este valoarea de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare de la data intrării în vigoare a legii. Pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de restituire, societatea comercială deţinătoare este obligată a comunica, atât solicitantului, cât şi entităţii implicate în privatizare, informaţii privind valoarea de înregistrare a bunului imobil solicitat în activul patrimonial al societăţii de la data intrării în vigoare a legii. Obligaţia legală de restituire în natură prevalează asupra oricărei alte opţiuni a entităţii notificate. După emiterea deciziei de restituire, societatea comercială, prin organele sale de conducere, are obligaţia de a proceda potrivit art. 69 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit. Pentru a decide reducerea capitalului social, consiliul de administraţie, respectiv directoratul, va convoca adunarea generală extraordinară potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Obligaţia stabilirii valorii imobilului revine organelor de conducere ale unităţii deţinătoare, cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice diminuându-se cu valoarea bunului imobil restituit.
21.8. Potrivit alin. (3) al art. 21 din lege, reducerea capitalului social va opera şi în cazul în care statul este acţionar majoritar.