Art. 7 Protecţia chiriaşilor
Comentarii |
|
Protecţia chiriaşilor
Art. 7
Contractele de închiriere încheiate în baza Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, pentru apartamentele din imobilele prevăzute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei prevăzute la art. 15 ultimul alineat.
Chiriaşii prevăzuţi la art. 5 alin. 3 vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuinţe proprii prin sprijinul statului sau de prioritate în atribuirea unei locuinţe din fondul locativ administrat de autorităţile publice locale.
Nu beneficiază de prevederile alin. 1 şi 2 şi poate fi evacuat după trecerea unui an de la intrarea în vigoare a prezentei legi:
a) chiriaşul titular sau membrii familiei sale - soţ, soţie, copii minori - care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuinţă corespunzătoare normelor stabilite prin Legea nr. 5/1973;
b) chiriaşul care refuză să preia în folosinţă o altă locuinţă corespunzătoare, potrivit Legii nr. 5/1973;
c) chiriaşul care subînchiriază locuinţa fără consimţământul proprietarului;
d) chiriaşul care a schimbat total sau parţial destinaţia ori structura interioară a apartamentului, fără consimţământul proprietarului.
Foştii proprietari sau moştenitorii lor şi rudele până la gradul al doilea ale fostului proprietar în viaţă, care beneficiază de prevederile art. 5 alin. 3, se subrogă, pe data prevăzută la art. 6, în drepturile şi obligaţiile legal-născute ale celor care au deţinut anterior, cu chirie, apartamentul.
Nivelul chiriilor este cel stabilit prin lege.
Orice litigii între proprietar şi chiriaşi sunt de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.
← Art. 6 Restituirea în natură | Art. 8 Protecţia chiriaşilor → |
---|