Art. 23 Recunoaşterea în cazul în care în România se solicită deţinerea unui certificat Recunoaşterea altor forme profesionale
| Comentarii |
|
Recunoaşterea altor forme profesionale
SECŢIUNEA a 4-a
Recunoaşterea în cazul în care în România se solicită deţinerea unui certificat
Art. 23
(1) Dreptul de a accede la o profesie reglementată sau de a o exercita în România, pentru care se solicită deţinerea unui certificat, nu poate fi interzis dacă survine unul dintre următoarele cazuri:
a) solicitantul posedă o diplomă în sensul art. 8, o diplomă în sensul art. 14 sau un certificat, eliberat de un stat membru, care îi permite să acceadă sau să exercite respectiva profesie în statul membru respectiv;
b) solicitantul a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 2 ani sau cu normă redusă pe durata unei perioade echivalente, în ultimii 10 ani, într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată, deţinând în acest sens unul sau mai multe documente care atestă o formare dintre cele prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b) prima liniuţă sau la art. 15 alin. (1) lit. b), acordate de o autoritate competentă dintr-un stat membru şi care l-au pregătit pentru exercitarea acestei profesii; prevederile art. 18 lit. d) se aplică în mod corespunzător;
c) solicitantul nu posedă o diplomă în sensul art. 8, o diplomă în sensul art. 14, un certificat sau alt document care să ateste formarea, însă a exercitat cu normă întreagă această profesie timp de 3 ani consecutivi sau cu normă redusă pe durata unei perioade echivalente, în ultimii 10 ani, într-un stat membru în care respectiva profesie nu este reglementată.
(2) Autoritatea română competentă poate cere solicitantului, la alegerea acestuia, să urmeze un stagiu de adaptare de cel mult 2 ani sau să dea o probă de aptitudine, dacă formarea de care a beneficiat conform alin. (1) lit. a) şi b) cuprinde domenii teoretice şi/sau practice diferite de cele la care se referă certificatul cerut în România sau atunci când există diferenţe în sferele de activitate caracterizate în România printr-o formare specifică, referitoare la domenii teoretice şi/sau practice care diferă substanţial de cele acoperite de documentul solicitantului ce atestă formarea profesională; autoritatea română competentă este obligată în acest caz să verifice dacă cunoştinţele dobândite de solicitant pe parcursul experienţei sale profesionale acoperă, total sau parţial, diferenţele menţionate mai sus.
(3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (2), în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) autoritatea română competentă decide dacă solicitantul va urma un stagiu de adaptare de cel mult 2 ani sau va fi supus unei probe de aptitudini.
| ← Art. 22 Recunoaşterea în cazul în care în România se... | Art. 24 Recunoaşterea altor calificări Recunoaşterea altor... → |
|---|
