Art. 44 Soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex

CAPITOLUL VI
Soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex

Art. 44

(1) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamaţia sau, după caz, cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări directe sau indirecte, care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului egalităţii de tratament.

(2) Agenţia, sindicatele, organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi au, la cererea persoanelor discriminate, calitate procesuală activă în justiţie şi pot asista în cadrul procedurilor administrative aceste persoane.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 44 Soluţionarea sesizărilor şi reclamaţiilor privind discriminarea bazată pe criteriul de sex