Art. 21 Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

CAPITOLUL V
Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

Art. 21

(1) Compensaţia financiară se acordă, la cerere, în condiţiile prezentului capitol, următoarelor categorii de victime:

a) persoanele asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor, omor calificat şi omor deosebit de grav, prevăzute la art. 174-176 din Codul penal, o infracţiune de vătămare corporală gravă, prevăzută la art. 182 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a victimei, o infracţiune de viol, act sexual cu un minor şi perversiune sexuală, prevăzute la art. 197, 198 şi art. 201 alin. 2-5 din Codul penal, o infracţiune privind traficul de persoane, o infracţiune de terorism, precum şi orice altă infracţiune intenţionată comisă cu violenţă;

b) soţul, copiii şi persoanele aflate în întreţinerea persoanelor decedate prin săvârşirea infracţiunilor prevăzute la alin. (1).

(2) Compensaţia financiară se acordă victimelor prevăzute la alin. (1) dacă infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României şi victima este:

a) cetăţean român;

b) cetăţean străin ori apatrid care locuieşte legal în România;

c) cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii; sau

d) cetăţean străin sau apatrid cu reşedinţa pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracţiunii.

(3) În cazul victimelor care nu se încadrează în categoriile de persoane prevăzute la alin. (1) şi (2), compensaţia financiară se acordă în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte.

Legea 211 din 2004 actualizată prin:

OUG 113/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor din 17 octombrie 2007, Monitorul Oficial 729/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 21 Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni