Art. 23 Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

CAPITOLUL V
Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni

Art. 23

(1) Compensaţia financiară se acordă victimei numai dacă aceasta a sesizat organele de urmărire penală sau instanţa de judecată în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii.

(2) În cazul victimelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b), termenul de 60 de zile se calculează de la data la care victima a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

(3) Dacă victima s-a aflat în imposibilitatea, fizică sau psihică, de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, termenul de 60 de zile se calculează de la data la care a încetat starea de imposibilitate.

(4) Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală sau instanţa de judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 23 Acordarea de către stat a compensaţiilor financiare victimelor unor infracţiuni