Art. 21 Funcţii şi atribuţii Oficiile de statistică ale autorităţilor şi instituţiilor publice
Comentarii |
|
Oficiile de statistică ale autorităţilor şi instituţiilor publice
Art. 21
Funcţii şi atribuţii
(1) Oficiile de statistică organizate în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) îndeplinesc următoarele atribuţii principale:
a) promovează şi realizează colectarea, procesarea şi diseminarea datelor statistice care privesc autorităţile publice în structura cărora funcţionează, în conformitate cu normele, tehnicile şi standardele statistice emise de Institutul Naţional de Statistică, în cooperare cu ceilalţi producători de statistici oficiale, în cadrul Sistemului statistic naţional;
b) cooperează cu ceilalţi producători de statistici oficiale pentru efectuarea cercetărilor statistice prevăzute în programul statistic naţional anual;
c) acţionează pentru armonizarea sistemelor informaţionale ale autorităţilor cărora le aparţin cu Sistemul statistic naţional, în scopul reducerii gradului de solicitare a furnizorilor de date; acţiunile concrete de armonizare a sistemelor informaţionale se realizează prin acorduri specifice, protocoale, convenţii încheiate între Institutul Naţional de Statistică şi autorităţile publice în care sunt organizate oficii de statistică;
d) contribuie la promovarea şi dezvoltarea sistemului informatic statistic, inclusiv prin transmiterea fişierelor de date statistice în sistem interconectat, în cadrul Sistemului statistic naţional;
e) prezintă Institutului Naţional de Statistică şi autorităţii publice căreia îi aparţin un raport anual privind activităţile desfăşurate, raport ce va fi parte integrantă a raportului anual al Sistemului statistic naţional.
(2) Oficiile de statistică ce organizează cercetări statistice cuprinse în programul statistic naţional anual sunt obligate:
a) să transmită spre avizare Institutului Naţional de Statistică metodologia cercetărilor statistice;
b) să furnizeze Institutului Naţional de Statistică rezultatele cercetărilor statistice proprii prevăzute în programul statistic naţional anual, inclusiv date individuale, în scopul procesării statistice ulterioare, al analizei şi diseminării prin publicaţii statistice de interes naţional.
← Art. 20 Organizarea Oficiile de statistică ale autorităţilor... | Art. 22 Autorizarea colectării datelor statistice Colectarea... → |
---|