Art. 24 Drepturile furnizorilor de date Colectarea datelor, sursele de date, procesarea şi stocarea datelor statistice

CAPITOLUL VIII
Colectarea datelor, sursele de date, procesarea şi stocarea datelor statistice

Art. 24

Drepturile furnizorilor de date

(1) Furnizorii de date au dreptul de a fi informaţi de către producătorii de statistici oficiale, înainte de momentul colectării datelor, cu privire la:

a) baza legală a colectării datelor statistice;

b) obiectivul pentru care se solicită colectarea datelor;

c) caracterul obligatoriu al furnizării datelor;

d) producătorul de statistici oficiale autorizat să realizeze colectarea datelor;

e) garantarea utilizării datelor furnizate numai în scopuri statistice;

f) garantarea confidenţialităţii datelor;

g) consecinţele care rezultă din refuzul de a furniza date sau ca urmare a furnizării de date incomplete, incorecte sau după expirarea datei-limită stabilite prin programul statistic naţional anual.

(2) Datele cu caracter personal ale persoanelor fizice, de natura celor privind originea rasială sau etnică, convingerile politice, religioase, filozofice sau de natură similară, apartenenţa sindicală, cazierul judiciar, sănătatea şi viaţa intimă pot fi colectate şi prelucrate numai cu acordul persoanelor în cauză, în condiţiile respectării prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor prevăzute la cap. X.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 24 Drepturile furnizorilor de date Colectarea datelor, sursele de date, procesarea şi stocarea datelor statistice