Art. 11 Legea 265/2008 Evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere, auditului de siguranţă rutieră şi inspecţiile de siguranţă

CAPITOLUL III
Evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere, auditului de siguranţă rutieră şi inspecţiile de siguranţă

Art. 11

(1) În vederea realizării evaluării de impact asupra siguranţei rutiere, a auditului de siguranţă rutieră sau a inspecţiei de siguranţă, se încheie un contract între Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., pe de o parte, şi investitor sau administrator, după caz, pe de altă parte, pe baza unui contract-cadru stabilit prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.

(2) La desemnarea auditorilor de siguranţă rutieră sunt respectate următoarele criterii:

a) criteriul zonal geografic, care asigură prioritatea la desemnare auditorilor de siguranţă rutieră domiciliaţi în zona sau cel mai aproape de zona în care se află sectorul de drum public/proiectul auditat;

b) criteriul desemnării echitabile a auditorilor de siguranţă rutieră, asigurându-se un grad nediscriminatoriu de încărcare a acestora.

(3) În cazul în care, într-o procedură de desemnare, nu există auditori de siguranţă rutieră disponibili, care să îndeplinească criteriile prevăzute la alin. (2), Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. poate desemna, în mod justificat, auditori de siguranţă rutieră cu derogare de la unele dintre aceste criterii.

(4) Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. desemnează auditorii de siguranţă rutieră în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului prevăzut la alin. (1) şi notifică în acest sens auditorii de siguranţă rutieră desemnaţi şi investitorul sau administratorul, după caz.

(5) Auditorii de siguranţă rutieră nu pot refuza desemnarea decât din motive obiective sau în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (6) şi (7).

(6) Auditorul de siguranţă rutieră are obligaţia de a aduce la cunoştinţa Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. orice împrejurare de natură a aduce atingere principiului independenţei auditorului de siguranţă rutieră faţă de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, imediat ce a luat cunoştinţă de aceasta.

(7) Independenţa auditorului de siguranţă rutieră faţă de investitor, proiectant, executant sau administratorul drumului, după caz, este afectată în următoarele cazuri:

a) auditorul de siguranţă rutieră sau o rudă a sa până la gradul al IV-lea are relaţii contractuale ori este angajat al uneia dintre părţi;

b) auditorul de siguranţă rutieră sau o rudă a sa până la gradul al IV-lea este acţionar ori deţine părţi sociale la una dintre părţi;

c) auditorul de siguranţă rutieră sau o rudă a sa până la gradul al IV-lea este membru în organele de conducere ale uneia dintre părţi;

d) auditorul de siguranţă rutieră este salariat al administratorului drumului sau al unei autorităţi care are calitatea de investitor, de proiectant şi/sau de executant al proiectului;

e) sunt îndeplinite alte condiţii privind conflictul de interese sau incompatibilitatea.

Legea 265/2008 actualizată prin:

Ordonanţă nr. 6/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind auditul de siguranţă rutieră din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 70/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 11 Legea 265/2008 Evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere, auditului de siguranţă rutieră şi inspecţiile de siguranţă