Art. 7 Legea 265/2008 Dobândirea şi încetarea calităţii de auditor de siguranţă rutieră
Comentarii |
|
Dobândirea şi încetarea calităţii de auditor de siguranţă rutieră
Art. 7
(1) Atestarea calităţii de auditor de siguranţă rutieră se realizează conform prevederilor prezentei legi.
(2) Examinarea candidaţilor în vederea atestării se efectuează de Comisia prevăzută la art. 6 alin. (1).
(3) Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de auditor de siguranţă rutieră şi pentru eliberarea atestatului respectiv, fiecare candidat achită câte o taxă, după caz, stabilită prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei, care se face venit la Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.
(4) Comisia comunică conducerii Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. numele şi datele de identificare ale persoanelor care au obţinut atestatul de auditor de siguranţă rutieră, în vederea înscrierii acestora în Registrul auditorilor de siguranţă rutieră. Lista auditorilor de siguranţă rutieră, actualizată, va fi făcută publică pe pagina de internet a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R.
(5) Pentru cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European, care a dobândit calitatea de auditor de siguranţă rutieră în unul dintre aceste state, Comisia va recunoaşte automat documentul emis de autoritatea competentă din statul de origine, în baza căruia cetăţeanul exercită legal profesia. Dacă cetăţeanul doreşte să îşi desfăşoare activitatea de audit de siguranţă rutieră în România, se înscrie într-o secţiune specială a Registrului auditorilor de siguranţă rutieră prevăzut la alin. (4), cu condiţia prezentării documentelor care atestă dobândirea calităţii de auditor de siguranţă rutieră.
Legea 265/2008 actualizată prin:Ordonanţă nr. 6/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind auditul de siguranţă rutieră din 29 ianuarie 2010, Monitorul Oficial 70/2010;
← Art. 6 Legea 265/2008 Dobândirea şi încetarea calităţii de... | Art. 8 Legea 265/2008 Dobândirea şi încetarea calităţii de... → |
---|