Art. 41 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne
Comentarii |
|
Procedura adopţiei interne
SECŢIUNEA a 4-a
Încuviinţarea adopţiei
Art. 41
(1) Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei se face cu citarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcţiei care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne şi a persoanei ori familiei adoptatoare.
(2) Judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu se face cu citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi a adoptatului, iar judecarea cererilor de încuviinţare a adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului şi a părinţilor fireşti ai adoptatului.
(3) Direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare va avea obligaţia de a depune rapoartele finale prevăzute la art. 36 alin. (2) sau, după caz, art. 36 alin. (3), până cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost citată pentru judecarea cauzei, precum şi, după caz, de a da instanţei judecătoreşti orice relaţii necesare pentru soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;
← Art. 40 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne | Art. 42 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne → |
---|