Art. 42 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne
Comentarii |
|
Procedura adopţiei interne
SECŢIUNEA a 4-a
Încuviinţarea adopţiei
Art. 42
(1) Instanţa poate solicita din nou consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti, dacă există indicii că după data la care consimţământul a devenit irevocabil au intervenit elemente noi, de natură să determine revenirea asupra consimţământului iniţial. Direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei interne are obligaţia să aducă la cunoştinţa instanţei, prin intermediul direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului/familiei adoptatoare, dacă este cazul, existenţa oricăror elemente noi cu privire la situaţia părintelui firesc ori a familiei extinse, care ar putea determina modificarea finalităţii planului individualizat de protecţie.
(2) Chemarea părinţilor fireşti în faţa instanţei competente să încuviinţeze adopţia se face prin invitaţie adresată acestora, în camera de consiliu, fără a se indica date cu privire la dosar sau alte date care ar permite, în orice fel, divulgarea identităţii sau a altor informaţii cu privire la persoana ori familia adoptatoare.
(3) Instanţa poate invita, la aceeaşi dată, direcţia competentă potrivit art. 222 alin. (2) şi direcţia competentă potrivit art. 40 alin. (1).
(4) În cazul în care părinţii se prezintă personal în faţa instanţei şi îşi exprimă refuzul de a mai consimţi la adopţie, instanţa suspendă soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Declaraţia părinţilor fireşti împreună cu încheierea de suspendare se comunică direcţiei competente potrivit art. 222 alin. (2), care va formula o cerere de revizuire a hotărârii de deschidere a procedurii adopţiei. Dispoziţiile art. 24 şi 25 se aplică în mod corespunzător.
Legea 273 din 2004 a adopţiei actualizată prin:Lege nr. 233/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei din 5 decembrie 2011, Monitorul Oficial 860/2011;
← Art. 41 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne | Art. 43 Încuviinţarea adopţiei Procedura adopţiei interne → |
---|