Art. 49 Legea 275/2006 Dreptul de a primi bunuri

CAPITOLUL IV
Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
Art. 49 Dreptul de a primi bunuri

(1) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi bunuri.

(2) Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot primi sume de bani, care se consemnează în fişa contabilă nominală.

(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei şi sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevăzut în art. 51 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate.

(5) În situaţia în care persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate nu dispun de mijloace băneşti la punerea în libertate şi au domiciliul sau reşedinţa în România, administraţia penitenciarului va asigura acestora contravaloarea transportului până la domiciliu, la nivelul tarifelor practicate de Societatea Naţională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A.

(6) Bunurile interzise şi sumele de bani găsite asupra persoanelor private de libertate, cu prilejul percheziţiilor, se confiscă. Bunurile confiscate se valorifică sau se distrug potrivit legii, iar sumele de bani se fac venit la bugetul de stat.

(7) Procedura de valorificare şi de distrugere a bunurilor confiscate se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Legea nr. 275/2006 actualizată prin:

Lege nr. 83/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal din 13 mai 2010, M. Of. 329/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 49 Legea 275/2006 Dreptul de a primi bunuri