Art. 53 Legea 275/2006 Dreptul la asistenţă diplomatică

CAPITOLUL IV
Drepturile şi obligaţiile persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate
Art. 53 Dreptul la asistenţă diplomatică

(1) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, care au altă cetăţenie decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, în condiţii de confidenţialitate.

(2) Administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile prevăzute în alin. (1) pentru realizarea asistenţei diplomatice a persoanelor condamnate.

(3) Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate, care au altă cetăţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitaţi de reprezentanţii acesteia, în condiţii de confidenţialitate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 53 Legea 275/2006 Dreptul la asistenţă diplomatică