Art. 76 Legea 275/2006 Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale
Comentarii |
|
Liberarea condiţionată
Art. 76 Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale
(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. (1) şi (2), pe bază de voluntariat sau în caz de calamitate, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 3 zile executate pentru două zile de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (1) şi (2), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă, în cazul condamnaţilor majori, şi 2 zile executate pentru o zi de muncă, în cazul condamnaţilor minori şi tineri;
c) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (3), se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;
d) în cazul în care munca este prestată în condiţiile prevăzute în art. 59 alin. (4), se consideră 3 zile executate pentru 2 nopţi de muncă;
e) în cazul participării la cursuri de şcolarizare sau de calificare ori recalificare profesională, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar sau pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 3 zile executate pentru 2 zile de muncă.
(2) Reducerea fracţiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale nu poate fi revocată.
Legea nr. 275/2006 actualizată prin:Lege nr. 83/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal din 13 mai 2010, M. Of. 329/2010;
← Art. 75 Legea 275/2006 Condiţiile de acordare a liberării... | Art. 77 Legea 275/2006 Procedura de acordare a liberării... → |
---|