Art. 80 Legea 275/2006 Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate

CAPITOLUL IX
Documentele întocmite de administraţia penitenciarului
Art. 80 Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate

(1) În cazul decesului unei persoane aflate în executarea unei pedepse privative de libertate, directorul penitenciarului înştiinţează de îndată familia persoanei decedate sau o persoană apropiată acesteia, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care sesizează Comisia comună a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar.

(2) Certificatul constatator al morţii şi procesul-verbal al Comisiei comune a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar sunt obligatorii.

(3) După decesul persoanei condamnate, soţul/soţia sau o rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori o altă persoană desemnată de acestea are acces la dosarul individual, dosarul medical, rapoartele de incident, certificatul constatator al morţii şi orice alt act privitor la decesul persoanei condamnate şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale acestora.

(4) Componenţa, organizarea şi funcţionarea Comisiei comune a Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice de analiză a deceselor survenite în sistemul penitenciar se stabilesc prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii publice.

(5) Înhumarea persoanei decedate este efectuată de către familie, rude sau alte persoane apropiate acesteia. În absenţa lor sau în caz de refuz, înhumarea persoanei decedate se face de către primăria din localitatea în a cărei rază teritorială se află penitenciarul.

(6) În cazul producerii decesului persoanei condamnate, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale survenite în timpul executării pedepsei, urmaşii acesteia beneficiază de pensie de urmaş, potrivit legii.

(7) Directorul penitenciarului are obligaţia de înştiinţare prevăzută în alin. (1) şi atunci când persoana condamnată suferă o vătămare corporală gravă, de o boală gravă sau este transferată într-o instituţie medicală pentru tratarea unei boli psihice.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 80 Legea 275/2006 Documente privind decesul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate