Art. 26 Legea 277/2010 alocatia Stabilirea şi plata drepturilor de alocaţie

CAPITOLUL II
Stabilirea şi plata drepturilor de alocaţie
Art. 26

(1) În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la alocaţie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 12 luni sau ori de câte ori este nevoie.

(2) În situaţia în care se constată schimbări ce conduc la modificarea cuantumului alocaţiei sau, după caz, la încetarea dreptului la alocaţie, primarul emite dispoziţie scrisă, pe care o comunică agenţiei teritoriale, însoţită de ancheta socială.

(3) În situaţia modificării cuantumului alocaţiei, în condiţiile prevăzute la alin. (2), acesta se acordă începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat ancheta socială sau, după caz, celei în care au intervenit modificările.

(4) În situaţia în care în urma efectuării anchetei sociale prevăzute la alin. (1) se constată modificări cu privire la componenţa familiei şi/sau a veniturilor realizate de membrii acesteia, ce nu au fost comunicate în condiţiile prevăzute la art. 24 alin. (1), sumele încasate cu titlu necuvenit se vor recupera de la titularul alocaţiei, începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 26 Legea 277/2010 alocatia Stabilirea şi plata drepturilor de alocaţie