Art. 29 Legea 277/2010 alocatia Stabilirea şi plata drepturilor de alocaţie
| Comentarii |
|
Stabilirea şi plata drepturilor de alocaţie
Art. 29
(1) Plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată una dintre următoarele situaţii:
a) pe perioada plasamentului sau plasamentului în regim de urgenţă într-un serviciu de tip rezidenţial;
b) agenţia teritorială constată că dreptul la alocaţie a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora;
c) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate pentru titularul alocaţiei;
d) absenţele înregistrate şi nemotivate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b) şi c), directorul agenţiei teritoriale solicită primăriei în a cărei rază teritorială locuieşte familia verificarea situaţiei, prin anchetă socială. După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia pe bază de cerere înregistrată la agenţia teritorială.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d) plata alocaţiei se suspendă până la următoarea situaţie transmisă de inspectoratul şcolar. Dacă din situaţia transmisă de inspectoratul şcolar se constată un număr mai mic de 20 de absenţe, plata alocaţiei se reia în condiţiile prevăzute la art. 28 alin. (2) şi (3). Agenţia teritorială comunică primarului tabelul nominal cu familiile pentru care s-a suspendat plata alocaţiei.
| ← Art. 28 Legea 277/2010 alocatia Stabilirea şi plata... | Art. 30 Legea 277/2010 alocatia Stabilirea şi plata... → |
|---|








