Art. 112 Procurarea armelor letale de pe teritoriul României

CAPITOLUL V
Regimul operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii

SECŢIUNEA a 3-a
Regimul efectuării operaţiunilor cu arme şi muniţii

Art. 112

Procurarea armelor letale de pe teritoriul României

(1) Procurarea unei arme letale, precum şi a muniţiilor corespunzătoare, de pe teritoriul României, de către rezidenţii statelor membre care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, în scopul scoaterii acesteia din ţară, se poate face, în condiţiile prezentei legi, numai în baza permisului de transfer al armei sau, după caz, al muniţiei, eliberat de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau de inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială de competenţă îşi desfăşoară activitatea de comercializare a armelor armurierul sau intermediarul de la care urmează să fie procurată arma.

(2) Permisul de transfer prevăzut la alin. (1) se eliberează la cerere, dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:

a) a împlinit vârsta de 18 ani;

b) face dovada faptului că este rezident al unui stat membru;

c) prezintă acordul prealabil eliberat de autorităţile competente ale statului membru al cărui rezident este, cu excepţia cazului în care în acel stat procurarea armei nu este condiţionată de obţinerea unei autorizaţii prealabile, situaţie în care solicitantul va prezenta o comunicare scrisă emisă de autorităţile competente din care să reiasă acest fapt.

(3) Sunt interzise deţinerea, portul şi folosirea pe teritoriul României a armelor de apărare şi pază de către rezidenţii statelor membre care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 55 şi art. 126 alin. (2). Procurarea acestor arme este permisă numai prin intermediul armurierilor şi intermediarilor autorizaţi să le transfere în afara teritoriului României.

(4) Armele şi muniţia corespunzătoare procurate de către rezidentul unui stat membru în timpul unei călătorii în România, în condiţiile prevăzute la alin. (1), vor fi transferate în statul al cărui rezident este prin intermediul armurierilor şi intermediarilor autorizaţi.

(5) Inspectoratul General al Poliţiei Române informează de îndată autorităţile competente ale statelor membre ai căror rezidenţi au procurat arme şi muniţii în condiţiile alin. (1) despre fiecare achiziţie efectuată.

(6) Procedura eliberării permisului de transfer se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(7) Procurarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi a muniţiilor corespunzătoare, pe teritoriul României, de către rezidenţii statelor membre cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România, precum şi scoaterea armelor şi a muniţiilor din ţară se pot face în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 112 Procurarea armelor letale de pe teritoriul României