Art. 113 Introducerea armelor şi muniţiilor pe teritoriul României

CAPITOLUL V
Regimul operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii

SECŢIUNEA a 3-a
Regimul efectuării operaţiunilor cu arme şi muniţii

Art. 113

Introducerea armelor şi muniţiilor pe teritoriul României

(1) Rezidenţii statelor membre care nu au domiciliul, reşedinţa sau, după caz, locul de rezidenţă în România pot intra pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi, numai cu armele şi muniţiile a căror procurare şi deţinere este permisă în România, fără plata vreunei taxe sau redevenţe.

(2) Pot intra pe teritoriul României cu armele de foc legal deţinute numai rezidenţii statelor membre care sunt titulari ai unui paşaport european pentru arme de foc în care sunt înscrise aceste arme, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) documentul să fie valabil;

b) să nu existe în acest document menţiunea că introducerea armei este interzisă pe teritoriul României;

c) în cazul armelor de vânătoare, titularul să prezinte la intrarea pe teritoriul României o invitaţie din partea unei asociaţii de vânătoare române legal constituite, iar în cazul armelor de tir, titularul să prezinte dovada că urmează să participe la un concurs de tir organizat de federaţiile sportive naţionale de specialitate care folosesc în cadrul probelor sportive arme de tir din cele prevăzute în anexă;

d) în cazul armelor de vânătoare, de tir sau al armelor de colecţie funcţionale, cu excepţia situaţiilor prevăzute la lit. c), să existe în document menţiunea referitoare la existenţa autorizaţiei de introducere a armelor respective în România.

(3) Inspectoratul General al Poliţiei Române întocmeşte şi transmite autorităţilor competente ale statelor membre lista armelor letale şi a muniţiilor a căror introducere pe teritoriul României este interzisă sau este condiţionată de obţinerea prealabilă a autorizaţiei prevăzute la alin. (2) lit. d).

(4) Introducerea de către rezidenţii statelor membre a armelor neletale din categoria celor supuse autorizării pe teritoriul României este interzisă, cu excepţia cazurilor în care titularul face dovada faptului că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociaţie ori un club de tir sportiv afiliată/afiliat la federaţiile sportive naţionale de specialitate ori, după caz, face dovada faptului că urmează să participe la o manifestare culturală, artistică sau istorică şi prezintă invitaţia unei asociaţii de colecţionari legal constituite ori a unei instituţii muzeistice din România.

(5) Rezidenţii statelor membre pot introduce în România arme neletale legal deţinute, din categoria celor supuse notificării prealabile, numai după obţinerea autorizaţiei de introducere a armelor în ţară.

(6) Autorizaţia de introducere a armelor în ţară, prevăzută la alin. (5), se acordă dacă solicitantul îndeplineşte următoarele condiţii:

a) a împlinit vârsta de 18 ani;

b) motivează, în scris, necesitatea introducerii armei pe teritoriul României.

(7) Procedura acordării autorizaţiei prevăzute la alin. (6) se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(8) Armele şi dispozitivele neletale din categoria E din anexă pot fi introduse în România fără restricţii.

(9) În situaţia în care, pe timpul şederii în România, rezidenţii statelor membre pierd, li se fură sau li se distrug armele cu care au intrat în condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (4), aceştia au obligaţia să anunţe, în condiţiile legii, organele de poliţie în a căror rază de competenţă s-a produs evenimentul, acestea eliberându-le cu această ocazie o dovadă în acest sens care va fi prezentată autorităţilor competente, la solicitarea acestora.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 113 Introducerea armelor şi muniţiilor pe teritoriul României




Mihai 17.12.2019
Pe viitor sper să mă stabilesc în tara dețin arma de vînătoare .sa intru in tara ce acte sunt necesare la vama ....sper sa nu mă întoarcă sa mi se spună că lipsește timbru fiscal
Va multumesc
Răspunde
Gabriel. 19.03.2017
detin permis de port arma (revolver) eliberat in Canada
Pot introduce pistolul in tara (Romania) in urma unei declaratii si presentarea unui permis valid
Răspunde
HULEA 17.09.2015
Ce documente sunt necesare,in afara pasaportului european pentru arme de foc,pentru cumpararea de munitii din tarile U.E..Va multumesc.
Răspunde