Art. 34 Emisiunea de instrumente financiare securitizate

CAPITOLUL VI
Emisiunea de instrumente financiare securitizate

Art. 34

Conţinutul minim al prospectului de emisiune include, pe lângă informaţiile prevăzute în legislaţia pieţei de capital, următoarele categorii de informaţii:

a) date privind emitentul şi principalele prevederi ale actului constitutiv sau ale contractului de societate civilă;

b) date privind cedentul şi principalele prevederi ale contractului de cesiune de creanţe;

c) date privind administratorul emitentului şi principalele prevederi ale contractului de administrare;

d) date privind societatea de management de portofoliu şi principalele prevederi ale contractului de management al portofoliului;

e) date privind agentul şi o descriere a drepturilor privind remunerarea acestuia;

f) date privind auditorul financiar;

g) caracteristicile emisiunii: valoarea totală a emisiunii şi numărul de instrumente financiare securitizate ce urmează a fi emise, valoarea nominală şi preţul de emisiune, preţul de achiziţie a creanţelor din portofoliu, sumele ce urmează a fi încasate de către vehiculul investiţional în temeiul acestora, perioada de derulare a ofertei publice, scadenţa, dobânda (dacă este cazul), metoda de calculare a cuantumului dobânzii (dacă este cazul) şi intervale de plată, programul de rambursare a instrumentelor financiare securitizate, opţiunea de răscumpărare, modalitatea de plată şi de alocare a instrumentelor financiare securitizate în situaţia de suprasubscriere, costurile tranzacţiei, contravaloarea serviciilor de management de portofoliu şi a oricăror servicii specializate prestate în legătură cu respectiva emisiune, precum şi cheltuielile suportate de vehiculul investiţional reprezentând costuri pentru înfiinţare şi obligaţii curente de plată; în cazul emisiunilor structurate, informaţiile privind aspectele prevăzute la art. 33 se prezintă distinct pentru fiecare clasă de instrumente financiare securitizate din emisiunea respectivă;

h) informaţii privind respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2);

i) caracteristicile portofoliului de creanţe cu care se garantează emisiunea, inclusiv valoarea acestuia, valoarea nominală şi, după caz, valoarea de referinţă a garanţiilor constituite pentru satisfacerea creanţelor, calculată la data încheierii contractului de garanţie, şi informaţii privind scadenţa, dobânda, metoda de calcul al cuantumului dobânzii şi intervale de plată, condiţii de plată anticipată a creanţelor din portofoliu;

j) condiţiile şi tipul de instrumente financiare în care emitentul poate investi orice surplus rezultat după plata deţinătorilor de instrumente financiare securitizate şi a costurilor tranzacţiei din sumele colectate de la debitorii cedaţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 34 Emisiunea de instrumente financiare securitizate