Art. 44 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Comentarii |
|
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 44
(1) Asigurătorul sau brokerul care la data intrării în vigoare a prezentei legi era autorizat să desfăşoare activităţi în domeniul asigurărilor, în condiţiile legislaţiei abrogate prin această lege, este autorizat să îşi continue activitatea pentru următoarele 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, perioadă în care se va conforma reglementărilor prezentei legi.
(2) Asigurătorii care îşi încetează activitatea sau, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, solicită renunţarea la una dintre activităţi sunt obligaţi să procedeze la efectuarea transferului de portofoliu în condiţiile prevăzute în art. 23 şi în normele emise în aplicarea prezentei legi.
(3) În termen de 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor societăţile mutuale care desfăşoară o activitate de asigurare la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligate să solicite şi să obţină autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile art. 12.
(4) Prevederile art. 13 şi 36 se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(5) Până la aprobarea noului plan de conturi, specific activităţii de asigurare, la determinarea veniturilor asigurătorului vor fi luate în considerare primele efectiv încasate.
(6) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu avizul Ministerului Finanţelor, va elabora noul plan de conturi şi metodologia contabilă specifică activităţii de asigurare.
(7) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va apela în primul an de activitate de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, dotare şi funcţionare, cu titlu de împrumut rambursabil, la disponibilul din Fondul de protejare a asiguraţilor, constituit în baza art. 60 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România; împrumutul se va rambursa pe măsura obţinerii surselor de finanţare, constituite conform prevederilor prezentei legi.
Legea 32/2000 activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 51/2001 - pentru modificarea art. 44 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 29 martie 2001, M. Of. 175/2001;
← Art. 43 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale | Art. 45 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale → |
---|