Art. 45 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Comentarii |
|
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 45
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se constituie Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(2) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi numiţi în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Până la data numirii membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor exercită atribuţiile date în competenţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prevăzute la art. 5, cu excepţia celei prevăzute la lit. j).
(4) Atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor, competenţele legale ale Ministerului Finanţelor, precum şi ale Guvernului României, astfel cum sunt prevăzute, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la art. 5, 7, 53, 60, 65 şi 67 din Legea nr. 136/1995, se preiau de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor la data numirii membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dată la care Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare îşi încetează activitatea.
(5) Salariaţii Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor se transferă în interesul serviciului la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe funcţii similare.
Legea 32/2000 activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 116/2000 - pentru modificarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, precum şi pentru stabilirea unor alte măsuri tranzitorii din 29 iunie 2000, M. Of. 311/2000;
← Art. 44 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale | Art. 46 Legea 32/2000 Dispoziţii tranzitorii şi finale → |
---|