Art. 33 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole
Comentarii |
|
Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole
Art. 33
(1) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 136/2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
2
Obiectivul prezentei ordonanţe de urgenţă îl constituie diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor şi autoutilitarelor uşoare vechi, cu nivel de poluare ridicat, proprietate a persoanelor fizice şi juridice române.
2. La articolul 3, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
g) proprietar:
1. orice persoană fizică având domiciliul sau reşedinţa în România, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său, precum şi moştenitorii săi;
2. orice persoană juridică română, care deţine în proprietate, indiferent de data dobândirii acestui drept, un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său;.
3. La articolul 3, după litera h) se introduc două noi litere, literele i) şi j), cu următorul cuprins:
i) primă de casare - parte din preţul de achiziţie a unui autovehicul nou, suportată prin modalitate nerambursabilă din Fondul pentru mediu, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat;
j) tichet valoric - document a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare.
4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
6
(1) Poate beneficia de tichete valorice în cuantum de 3.800 lei fiecare proprietarul definit la art. 3 lit. g), care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) a predat autovehiculul uzat spre casare unui operator economic autorizat, conform prevederilor legale, să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând un certificat de distrugere şi tichetul valoric;
b) a radiat autovehiculul uzat.
(2) În situaţia în care proprietarul prevăzut la art. 3 lit. g) doreşte să achiziţioneze un autovehicul nou, acesta se înscrie la un producător validat.
(3) În varianta prevăzută la alin. (2) valoarea nominală a tichetelor se scade din preţul de achiziţie al autovehiculului nou.
5. La articolul 8, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Constatarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) şi aplicarea sancţiunii se realizează de personal împuternicit din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
6. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
10
Pentru ducerea la îndeplinire în anul 2009 a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se alocă de la Fondul pentru mediu suma de 228.000 mii lei.
7. După articolul 12 se introduce un nou articol, articolul 13, cu următorul cuprins:
13
Modelul, procedura de confecţionare, eliberare şi valabilitatea tichetelor valorice se aprobă prin ordin comun al ministrului mediului şi al ministrului finanţelor publice.
(2) Persoanele înscrise în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care nu au obţinut certificatele de distrugere beneficiază de tichete valorice în condiţiile prevăzute de aceasta.
(3) Instrucţiunile privind modalităţile de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobate prin Ordinul ministrului mediului nr. 89/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 16 februarie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică în mod corespunzător, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
← Art. 32 Legea 329/2009 Măsuri pentru susţinerea mediului de... | Art. 34 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii... → |
---|