Art. 35 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole

CAPITOLUL VII
Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole

Art. 35

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

1

(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă se finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului.

2. La articolul 3 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

b) autovehiculele special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi autovehiculele special modificate în scopul preluării şi transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;.

3. La articolul 3 alineatul (2), după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

f) autovehicule speciale a căror deplasare pe drumurile publice este în general limitată numai la şi de la locul de muncă, ale căror motoare respectă normele privind poluarea chimică aplicabile maşinilor mobile nerutiere.

4. La articolul 3, alineatele (3)-(5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(3) Excepţia prevăzută la alin. (2) lit. b) se aplică numai pentru achiziţionarea unui singur autovehicul în decurs de 5 ani şi atunci când autovehiculul este în proprietatea persoanei cu handicap.

(4) Modificările speciale aduse autovehiculelor se înscriu de către Regia Autonomă Registrul Auto Român în cartea de identitate a vehiculului. Lista modificărilor speciale aduse autovehiculelor va fi aprobată prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii.

(5) Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcţiona în regim automat nu intră în categoria celor exceptate de la plata taxei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 35 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole