Art. 44 Legea 334/2002 Personalul bibliotecilor

CAPITOLUL IV
Personalul bibliotecilor

Art. 44

(1) Personalul bibliotecilor se compune din:

a) personal de specialitate;

b) personal administrativ;

c) personal de întreţinere.

(2) În categoria personalului de specialitate din biblioteci se includ: bibliotecarii, bibliografii, cercetătorii, redactorii, documentariştii, conservatorii, restauratorii, inginerii de sistem, informaticienii, operatorii, analiştii şi alte posturi de profil. Pot fi angajate în bibliotecile de drept public şi persoane cu studii medii sau superioare de alt profil, cu obligaţia de a urma, într-o perioadă de până la maximum 2 ani, una dintre formele de pregătire profesională prevăzute de lege.

(3) Personalul de specialitate din reţeaua de biblioteci a Ministerului Educaţiei şi Cercetării are statut de personal didactic auxiliar.

(4) Organigrama şi statul de funcţii ale bibliotecii se aprobă de către autoritatea sau instituţia finanţatoare, conform legii.

Legea 334/2002 bibliotecilor actualizată prin:

Ordonanţă nr. 26/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002 din 26 ianuarie 2006, Monitorul Oficial 85/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 44 Legea 334/2002 Personalul bibliotecilor