Art. 22 Legea 345/2002 TVA Regimul deducerilor

CAPITOLUL VI
Regimul deducerilor

Art. 22

(1) Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă.

(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), pentru operaţiunile prevăzute mai jos dreptul de deducere ia naştere:

a) la data plăţii efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plăţii taxei pe valoarea adăugată în vamă, prevăzute la art. 29 lit. D.c);

b) la data plăţii efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru operaţiunile prevăzute la art. 17.

(3) Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanele impozabile înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(4) Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor şi serviciilor destinate realizării de:

a) operaţiuni taxabile;

b) livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii scutite de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 11 alin. (1) şi la art. 12;

c) acţiuni de sponsorizare, publicitate, protocol, precum şi pentru alte acţiuni prevăzute în legi, cu respectarea limitelor şi destinaţiilor prevăzute în acestea;

d) operaţiuni rezultând din activităţi economice prevăzute la art. 2 alin. (2), efectuate în străinătate, care ar da drept de deducere dacă aceste operaţiuni ar fi realizate în interiorul ţării;

e) operaţiuni prevăzute la art. 3 alin. (6) şi (7), dacă taxa pe valoarea adăugată ar fi aplicabilă transferului respectiv.

(5) Taxa pe valoarea adăugată prevăzută la alin. (4) pe care persoana impozabilă are dreptul să o deducă este:

a) taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, şi pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată;

b) taxa pe valoarea adăugată achitată, pentru bunurile importate prevăzute la art. 29 lit. D.b);

c) taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plăţii taxei în vamă prevăzute la art. 29 lit. D.c);

d) taxa pe valoarea adăugată evidenţiată în decontul privind taxa pe valoarea adăugată, pentru operaţiunile prevăzute la art. 29 lit. D.d)-f);

e) taxa pe valoarea adăugată achitată de beneficiar în numele furnizorului sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru operaţiunile prevăzute la art. 17.

(6) Bunurile şi serviciile achiziţionate pentru realizarea operaţiunilor prevăzute la alin. (4) cuprind materiile prime şi materialele, combustibilul şi energia, piesele de schimb, obiectele de inventar şi de natura mijloacelor fixe, precum şi alte bunuri şi servicii ce urmează a se reflecta în cheltuielile de producţie, de investiţii sau de circulaţie, după caz.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 22 Legea 345/2002 TVA Regimul deducerilor