Art. 18 Legea 345/2002 TVA În interiorul ţării Baza de impozitare

CAPITOLUL IV
Baza de impozitare

SECŢIUNEA 1
În interiorul ţării

Art. 18

(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) preţurile de achiziţie sau, în lipsa acestora, preţul de cost, determinat la momentul livrării/prestării, pentru operaţiunile prevăzute la art. 3 alin. (4) şi la art. 4 alin. (3);

c) compensaţia pentru operaţiunile prevăzute la art. 3 alin. (3) lit. b) şi la art. 4 alin. (2).

(2) Sunt cuprinse în baza de impozitare:

a) impozitele, taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

(3) Nu se cuprind în baza de impozitare următoarele:

a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ acordate de furnizori direct clienţilor în vederea stimulării vânzărilor, în condiţiile prevăzute în contractele încheiate;

b) penalizările, precum şi sumele reprezentând daune-interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale;

c) dobânzile percepute pentru: plăţi cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operaţiuni de leasing;

d) sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului şi care apoi se decontează acestuia;

e) ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare.

(4) Baza de impozitare se reduce corespunzător:

a) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, preţurile sau alte elemente cuprinse în facturi ori în alte documente legal aprobate, precum şi în cazul retururilor de până la 15% din presa scrisă;

b) în situaţia în care reducerile de preţ prevăzute la alin. (3) lit. a) sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

c) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 18 Legea 345/2002 TVA În interiorul ţării Baza de impozitare